ROMÂNIA a ajuns PATA NEAGRĂ A EUROPEI!?
România se află în topul negru al Europei. Este țara europeană cu cele mai multe decese cauzate de coronavirus la 100.000 de locuitori.
România continuă să dețină primul loc în topul negativ al deceselor provocate de COVID-19 la suta de mii de locuitori în ultimele două săptămâni, a notat Agerpres, care citează Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor. Țara noastră a ocupat același loc și la finalul lunii iulie.
Astfel, România se află în vârful clasamentului cu o rată de 3,1 a deceselor provocate de virusul COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni. Țara noastră este urmată apoi de Bulgaria cu o rată de 1,8, Luxemburg cu 1, Belgia cu rată de 0,8 şi mai apoi Spania, Italia, Suedia, Polonia şi Portugalia cu o rată de 0,4.
Pe de altă parte, Spania este ţara europeană care a înregistrat cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul COVID-19 la fiecare 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile, potrivit datelor actualizate. În topul îmbolnăvirilor se mai înscriu Luxemburg, Malta, România şi Belgia.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de persoane infectate în ultimele 24 de ore. Cu o zi înainte, fusese înregistrat un număr de 733 de persoane infectate cu noul coronavirus, în scădere față de ultima perioadă. Marți, 18 august au fost înregistrate 1.014 de persoane care au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore.
Până în acest moment, pe teritoriul României au fost confirmate 72.208 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 3.074 de decese. De asemenea, 33.135 de pacienți au fost declarați vindecați și 8.316 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 715 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: