ANALIZENOUTATI

România, din nou, prima ţară cobai din Europa, într-un experiment periculos

Nu-i uşor să treci peste dezgustul provocat de prezenţa lui Robinette Biden în politica mondială, gîndindu-te doar că e un bătrîn senil care are nevoie de pemperşi şi de asistenţă medicală permanentă. Am senzaţia ca cei din CIA şi din guvernul american se plictisesc şi au nevoie de parodii realiste sau, la antipod, de drame sîngeroase.

Biden doarme şi visează că papucii lui dansează. Cînd e treaz (nu conştient, a nu se confunda) primeşte indicaţii, unde să stea, cum să stea, pe ce uşă să iasă. În puţinele momente, cînd mintea lui e acasă ,se uită cu lupa spre România şi se miră în senilitatea lui ce mici sîntem şi ce „bine” ne-ar prinde nişte mini-reactoare care să umfle buzunarul SUA pe nota de plată și pe riscul românilor. Muzica guvernului SUA trebuie interzisă pe teritoriul ţării. Gata cu dansul pe muzica lor în piaţa românească! Americanii născocesc tot felul de false privilegii pentru noi, în schimbul cărora scot profituri uriaşe! Buzunarele lor cu sens unic n-au măsură.

Ce ne trebuie mini-reactoare nucleare americane? România are centrală nucleară construită cu măsuri de siguranţă solid-garantate, nu cu jonglerii riscante. România are termocentrale pe care le distrug guvernanţii. Are hidrocentrale sigure, construite înainte de ’89! Dar, are şi trădători de ţară, are escroci de talie mare, are securime care au vîndut şi distrus tehnologia românească durabilă. Ca să ne aducă pe şpăgi experimente periculoase. După ce americanii îşi vor umple sacii cu bani şi le va fi greu să mai ţină minciuna nucleară în viaţă, vor regiza un accident, apoi vor da bir cu fugiţii, ca în cazul Bechtel.

Nuclearelectrica a fost obligată să semneze, încă din 2019, un memorandum de înţelegere cu compania americană NuScale Power, în baza căruia, în România se va construi primul mini-reactor nuclear experimental (SMR) pe amplasamentul fostei Termocentrale Doiceşti din Dâmboviţa. Amplasarea acestor mini-reactoare nucleare n-a fost autorizată în SUA, riscurile şi efectele distructive fiind cunoscute de americani. Pentru că reactoarele nucleare emit o cantitate mare de radiaţii, anumite vecinătăţi, cum ar fi: mai multe case ale locuitorilor comunei Doiceşti, o cale ferată, un drum naţional şi o întreprindere trebuie să dispară din zonă.

Aceasta este o nouă combinaţie a SUA, o nouă ţeapă de tipul Bechtel dată României, doar pentru că Iohannis, cînd nu se pupă cu austriecii şi cu nemţii, se lasă înduioşat şi plînge în batistă de dragul americanilor. Potrivit acordului, România va implementa în cel mai scurt timp tehnologia SMR din SUA, fiind prima ţară cobai din Europa în care americanii fac ce vor.

Fără aprobare în Europa, refuzate de toate ţările lumii, tehnologia nefiind nici sigură, nici profitabilă, oare de ce România e întotdeauna prima ţară cînd este vorba despre experimente? Pentru că, avînd guverne şi preşedinţi de doi bani, nimeni nu dă doi bani pe noi. Nemţii, speriaţi de reactoarele nucleare, cresc extracţia de cărbune în Germania, deci lor nu le pasă de mediu, dar ne obligă pe noi să ne pese. Ei spun că Cernobîlul şi Fukushima au însemnat un fel de auto-bombardare nucleară.

Nefiind acceptate nicăieri în lume, normal că fabricantul NuScale Power, care a cheltuit munţi de bani pentru producerea lor, să fie disperat şi să încerce marea cu sarea în România ca să amortizeze banii investiţi. Mini-reactoarele vin la pachet cu alte provocări, printre care amintim gestionarea deşeurilor radioactive şi costul anihilării acestora.

Va trece această tehnologie nucleară „revoluţionară” testul comercial al pieţei? Greu de crezut, însă dezvoltarea tehnologiei reactoarelor mici de tip SMR este subvenţionată masiv de guvernul SUA, iar NuScale Power este principalul beneficiar comercial al acestui sprijin de stat. Aşadar, SUA vor testa pe teritoriul României reactoare nucleare mici, efectul în timp al prezenţei acestora producînd probleme de mediu, de sănătate, ele însele fiind un pericol major de accident nuclear.

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare nu este încă omologată, firma nu are toate avizele de proiectare-execuţie, dar în lumea a treia, cum sîntem consideraţi de către yanchei, merge şi aşa. Trădătorii profesionişti o cumpără, dînd undă verde unui alt experiment periculos pe teritoriul ţării noastre, ştiut fiind că sînt nesigure şi consumă cantităţi enorme de apă potabilă, ceea ce va duce la deşertificarea unor zone importante. În acest sens, Biden a anunţat că SUA, ţara cu cea mai mare datorie externă de pe planetă, pregătesc împrumuturi de 4 miliarde de dolari pentru România, iar Iohannis mărturiseşte cu neruşinare că împrumutul prin care vinde viitorul copiilor noştri ar reprezenta „un sprijin esenţial”.

De fapt, americanii scot castane din foc cu mîna flancului estic al NATO, iar Iohannis, vînzătorul cel vestit ne aruncă în prima linie a pericolului ce vine din dezvoltarea inconştient de periculoasă a infrastructurii experimentale a energiei nucleare. Nimeni nu protestează la noi, pentru că şi protestele au diapazonul lor, cum nimeni nu a protestat pentru scutul antirachetă de la Deveselu.

Fructuos pentru americani ar fi fost să-şi ridice în Ucraina aceste mini-reactoare electrice, avînd experienţa construirii armelor biologice în zecile de laboratoare producătoare de virusuri din Ucraina, distruse de ruşi. Ştie tot mapamondul că Biden şi fiul lui Hunter au în Ucraina o întreagă reţea mafiotă de făcut bani frauduloşi.

Maria Diana Popescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.