România își poate recupera tezaurul confiscat de ruși. O țară cere Moscovei despăgubiri de război
Solicitarea unei țări baltice care la prima vedere pare cel puțin neverosimilă poate duce România în situația de a-și recupera tezaurul confiscat de ruși de mai bine de un secol.
Estonia i-a reamintit Rusiei de vremurile ocupaţiei sovietice şi de încălcarea Păcii de la Tartu (1920).
URSS a încălcat Tratatul privind independenţa Estoniei, iar Rusia este responsabilă pentru acest lucru, a declarat ministrul estonian al justiţiei, Urmas Reinsalu, potrivit Rosbalt.
El a subliniat că Federaţia Rusă este urmaşa de drept a URSS-ului şi trebuie să despăgubească ţara sa, în conformitate cu dreptul internaţional.
„Uniunea Sovietică a ocupat Estonia, încălcând tocmai Pacea de la Tartu, iar Rusia, în calitate de urmaşă de drept a acesteia, trebuie să recunoască acest lucru şi, ţinând cont de dreptul internaţional, este obligată să compenseze prejudiciul cauzat”, a declarat ministrul, citat de cotidianul „Eesti Päevaleht”.
Tezaurul românesc a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial şi nu a mai fost niciodată returnat în întregime. El includea tezaurul Băncii Naţionale a României, valori aparţinând unor diverse bănci româneşti private, societăţi comerciale, persoane particulare, colecţii de artă, bijuterii, arhive, etc.
Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia ţaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României şi ameninţau să ocupe întreg teritoriul naţional.
După Marea Revoluţie din Octombrie şi preluarea puterii de către comunişti, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parţial restituit, în trei tranşe separate, în anii 1935, 1956 şi 2008, ca un semn de bunăvoinţă al sovieticilor şi ulterior al ruşilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia.
Principalul argument de care se folosesc autorităţile ruse când refuză returnarea tezaurului românesc este acela că URSS nu a fost urmaşul statului ţarist şi nici Rusia actuală nu este urmaşa de drept a fostului imperiu. Practic, dacă estonienii vor avea succes în demersul lor pentru România se poate deschide un precedent care să ducă la recuperarea tezaurului confiscat de ruşi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: