România n-are apărare în fața Rusiei: Cele 12 avioane F 16 pe care le deţine, în prezent, România sunt prea puţine pentru a forma, conform standardelor NATO, o escadrilă completă
Cele 12 avioane F 16 pe care le deţine, în prezent, România sunt prea puţine pentru a forma, conform standardelor NATO, o escadrilă completă. Momentan acestea fac doar „poliție”, nu misiuni de luptă. Costurile unei ore de zbor sunt și ele fabuloase.
Cifra standard e de minimum 16 aparate, iar cele 12 avioane F 16 româneşti nu sunt încă operaţionale 100%, chiar dacă au intrat în dotarea armatei în urmă cu trei ani.
Ele au intrat în primăvara acestui an, în „serviciul de poliţie aeriană”. Până la misiuni de luptă sub comanda NATO mai avem de aşteptat, spus specialiștii.
Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Viorel Pană, adaugă că, pentru operaţionalizare completă mai trebuie să aşteptăm ceva ani.
„Se poate întâmpla în 5-7 ani. Colegilor noștri polonezi le-a luat mai mult de 5 ani”, spune Pană.
Până atunci, piloţii trebuie să zboare minimum undeva între 140 şi 180 de ore pe an. Acesta este standardul NATO impus de americani pentru ca un pilot să poată fi calificat să zboare un F 16, spun piloţii militari.
O cifră care pare greu de atins, dacă o compari cu „vechile standarde” ale aviaţiei militare române, în care piloţii de MIG abia zburau câteva zeci de ore de zbor pe an.
Prima escadrilă de F 16 achiziţionată de România a costat peste 600 de milioane de euro, iar costul unei ore de zbor este situat undeva între 6.000 şi peste 20.000 de euro. În ora de zbor intră salariile, piesele de schimb, întreţinerea, dar şi muniţia. Dacă într-un an piloţii lansează, de pildă, rachete al căror cost poate ajunge şi la 2 milioane de dolari bucata (cu tot cu piese de schimb, pregătire pesonal etc.), evident că, în acest caz, costurile vor creşte, proporţional.
La o medie de 10.000 de euro pe ora de zbor, asta ar însemna un cost minim de peste 23 milioane de euro, pe care statul român trebuie să-l bugeteze an de an pentru ca toţi piloţii dintr-o singură escadrilă de 17 aparate F 16 să atingă pragul minim de 140 de ore pe an.
Avioanele F 16 fac, în prezent, „poliţie aeriană” de tip „part-time” fiindcă în România nu poate să execute 24 de ore din 24 pentru simplul motiv că sunt prea puţine astfel de aeronave.
Actualmente, spaţiul aerian al României când piloţii de F 16 este păzit tot bătrânele MiG-uri, împreună cu fraţii lor mai mari din ţările NATO. Astfel, poliţia aeriană la Marea Neagră e asigurată de avioane F-18 canadiene. Iar poliția aeriană pe care o face NATO în România este coordonată din Spania.
Nu mai e demult un secret că în România aeronavele altor ţări NATO fac poliţie aeriană, în special la Marea Neagră. În termenii lapidari ai comunicatelor de presă militare, acest lucru e definit prin expresia „poliţie aeriană întărită”.
Dacă prin absurd ne atacă ruşii, o Românie cu trei escadrile de F16 ar provoca ceva pierderi aviaţiei ruse, suficient cât să-i pună pe gânduri pe strategii militari ruşi, în legătură cu oportunitatea unui astfel de atac spun specialiștii militari.
În curând, România va achiziţiona alte 5 avioane F 16. Şi vom avea, în sfârşit, o escadrilă completă.
În acest moment, la nivelul MapN s-a definitivat cererea de aprobare pentru achiziţia a 5 avioane F 16, necesare completării escadrilei care în prezent se află la Borcea.
Fiind vorba despre o achiziţie de peste 100 de milioane de euro, e necesară ca această cerere să fie aprobată în Parlament.
„Proiectul acestei legi este în circuit de avizare. Va intra foarte curând în Parlament. Odată ce există acest proiect de lege, semnarea documentelor finale se poate face foarte repede”, spune Pană.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: