MEDICAL

România, peste 15-20 de ani. Noi, ca nație, trebuie să înțelegem două aspecte…

Medicul Radu Țincu a atras atenția asupra consumului de droguri de la vârste tot mai mici și consecințele pe care acestea le au asupra sistemului nervos. Peste 15-20 de ani, aceștia vor avea nevoie de îngrijire permanentă și de supraveghere. Vor avea boli psihice și nevoie de îngrijire psihiatrică. Este o perspectivă îngrijorătoare. Vor fi un pericol și pentru cei din jur.

[lockercat]Șeful de secție Toxicologie la Spitalul Floreasca a vorbit și despre tinerii care ajung la spital cu supradoză în urma consumului de droguri și care necesită spitalizare. Vârsta celor care consumă stupefiante a scăzut la 13 ani, a precizat dr. Țincu la un post Tv.

„Este clar că acest consum nu poate fi stopat. Nicăieri nu s-a reușit stoparea consumului. Numărul de pacienți spitalizați pentru supradoză este proporțional cu gradul de educație medicală al populației respective. În România avem foarte mulți tineri care ajung la spital cu supradoză și necesită spitalizare ceea ce ne arată că ei habar n-au care sunt efectele acestor substanțe și nu știu cum să gestioneze o astfel de situație”.

Vârsta de debut, îngrijorătoare

”Noi trebuie să investim în educația medicală a copiilor. Vârsta a scăzut la 13 ani. Trebuie să începem programe înainte de această vârstă. Asta înseamnă școală primară. Este foarte diferit să începi să consumi droguri la 19-20 de ani sau la 13 ani. Sistemul nervos central nu este complet dezvoltat.

Problema pe care acești copii care consumă substanțe stupefiante o vor dezvolta este vorba de tulburări de comportament și tulburări psihiatrice, ceea ce capătă valențe sociale. Gândiți-vă cum o să arate societatea românească peste 15-20 de ani, când acești copii vor ajunge la maturitate cu boli psihice și vor avea nevoie de îngrijire psihiatrică permanentă”.

”Noi ca nație trebuie să înțelegem două aspecte: să nu mai există supradoze care să necesite spitalizare și acești oameni să își piardă viața, printr-o educație sanitară și să împingem începutul vârstei de consum dincolo de vârsta la care sistemul nervos central își încheie dezvoltarea”.[/lockercat]

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.