România, țara paradoxurilor

Nefiind umblat prin lume, România îmi pare țara paradoxurilor – poate alții ne depășesc, dar nu știu eu.

Primul paradox a fost în toamna lui 1991, după căderea guvernului Petre Roman, cînd în noul guvern Stolojan au intrat trei miniștri de la PNL, printre care și omul securității, fostul deținut politic (pentru foarte scurt timp) Mircea Ionescu Quintus titular la justiție, și cîțiva secretari de stat. Pe plan guvernamental, PNL era la putere, dar pe plan politic, fiind (încă) membru al CDR, era în opoziție!

România este republică (asta au aflat-o de pe internet și papuașii), dar care are și o casă regală ale cărei cheltuieli exorbitante sînt suportate de bugetul de stat.

România are cea mai mare creștere economică din UE (dacă nu și azi, atunci sigur zilele trecute) – cea mai mare creștere economică o are singura țară din UE care nu mai are economie! Dar despre asta, mai tîrziu.

România o are ca prim-ministru pe Vasilica! Vasilica nu este prima femeie prim-ministru din lume, au mai fost de pildă Golda Meir sau Margaret Thatcher, femei cu sînge rece, care au ordonat conflicte armate sau crime săvîrșite de serviciile secrete, femei care au fost bărbați adevărați. Fiindcă, repet pentru a nu știu cîta oară, pentru mine, un bătrîn cu mentalități depășite de realitate, feminitatea nu poate avea legătură cu crima sau războiul. Dar cel puțin, cele două de mai sus, erau inteligente, aveau inteligența blestemată a bărbaților criminali – acum, aceste nelegiuiri înseamnă azi egalitate de șanse, egalitate de sex.

Pînă să mă întorc la Vasilica, mă refer la altceva.

Constat o promovare masivă în politică a oamenilor de presă. Ambasador în Germania este Emil Hurezeanu (numit ambasador înainte de a redobîndi cetățenia română!), infiltrat de securitate în redacția Europei Libere, de unde a trecut în slujba CIA. În Franța, îl avem ambasador pe Luca Niculescu, fostul director al postului RFI România – dacă aveți impresia că DST (folosesc vechea denumire întrucît sînt depășit de nenumăratele schimbări de nume) dormea în izmene și bocanci, cred că vă înșelați. Tot după cum cred că vă înșelați dacă aveți impresia că DST nu l-a recrutat pe Petre Roman cînd își făcea doctoratul la Toulouse.

La alegerile europarlamentare avem pe locul 1 în partidul Brătienilor pe Rareș Bogdan, iar pe locul 2 în PSD pe Carmen Avram.

PSD a nominalizat pe primul loc pe Rovana Plumb. Stop! Iar trec la altceva (sper să nu uit de unde am plecat). Am cunoscut-o pe Rovana Plumb (în sensul că am fost la cîțiva metri de ea) în 2004 cînd la Vaideeni se aniversau 500 de ani de la prima atestare documentară a localității. Plină de aplomb, ni l-a arătat pe Mircea Geoană, viitorul prim-ministru al României – a dat-o în bară. Apoi a vorbit Mircea Geoană, care a povestit că a fost coleg de armată cu Mitică (Dumitru) Crăciunescu și încă aprecia telemeaua de oaie adusă la unitate de tatăl acestuia.

Mitică (Dumnezeu să-l odihnească) a fost un profesor de matematică. După 1990 a înființat o firmă mică, de mezeluri. Cu timpul, avînd mare succes, firma („Diana”) s-a extins și a devenit al doilea vaideenar care a intrat în topul celor 500 de milionari români. A fost milionarul despre care nu am auzit nimic rău, care a fost ca un tată pentru angajații lui, care a fost un mare filantrop – bisericile care își serbau hramul, primeau de la el gratis carnea pentru sarmale. A fost de o modestie incredibilă pentru un bogătaș. A murit pe neașteptate, la 56 de ani.

A fost o perioadă în care eu plecam la Vaideeni de la Autogara Militari cu o cursă „Normandia”. Cursa oprea la Rm. Vîlcea la gară, eu coboram și fugeam la piața din centru de unde de la magazinul lui Mitică cumpăram 2 kg. cîrnați țărănești picanți, tobă, caltaboș și lebăr. Apoi, fugeam spre autocar – într-o zi, în care a fost coadă, era să pierd autocarul. Din fericire, ne-am întîlnit pe drum.

Ajuns în Vaideeni, în fața MAT-ului (unde oprea autocarul) mă așteptau tata și prietenul lui Ionel Gheorghescu (încă mai trăiește!). Intram la MAT și luam cîte o bere „Alutus” (mai exista pe atunci) pe care le beam pe terasă, la plecare mai luam un pet de bere. Coboram spre noi, după ce treceam podul peste Luncavăț, luam de la brutăria lui Ani Popescu două pîini fierbinți (excepționale!) și ajungeam acasă.

Aici, sarcinile erau deja cunoscute. Eu aprindeam aragazul și prăjeam cîrnații (care se puteau mînca foarte bine și cruzi, tăiați în felii subțiri), tăiam toba, caltaboșul, lebărul, pîinea. Tata făcea salata din roșii, ceapă și castraveți din grădina lui, cu oțet din coacăze făcut tot de el, tăia telemeaua, scotea țuica.

Apoi, în raport de sezon, coboram în grădină și culegeam desertul direct de la „producător”: căpșuni, zmeură, dude, prune, cireși, vișine, pere, mere, struguri…

Dar uite că m-am întins prea mult cu amintirile mele plăcute care nu interesează pe nimeni și am obosit. Rămîne să mă refer mîine la faptele de eroism ale Vasilicăi.

Dan Cristian IONESCU