ANALIZEGENERAL

Romania TIGANIZATA

“Schimbarea la faţă a României” este o carte de Emil Cioran în care filosoful român spune în 1936, scurt şi scârbit, că nu se mai poate face nimic. După care mai scrie o carte, două, şi pleacă din ţară. După marea schimbare din noiembrie 1996, la fix 60 de ani, un alt mare expatriat, ţiganul Fane Spoitoru, aflat într-o berăriie din Canada, rosteşte cuvintele cea mai ţară proastă (strict autentic).

Se spune că marile spirite se-ntâlnesc. Şi chiar dacă nu s-au întâlnit, ei ar fi avut ce să-şi spună. Amândoi au scris despre ceea ce simt, ce li s-a întâmplat sau ce ştiu despre unul sau altul. Cioran în peste cincisprezece cărţi, ţiganul Spoitoru în peste cincisprezece declaraţii, date cu ocazia celor, evident, peste cincisprezece infracţiuni. Întrebarea care se pune este: au aceşti oameni dreptate? De ce doi oameni atât de diferiţi, unul care a câştigat o bursă la Paris, celălalt care a câştigat “încrederea” Poliţiei, prin câteva şpăgi plasate cui trebuie, gândesc la fel la peste jumătate de secol distanţă?

Aşi în domenii diferite, ba chiar contradictorii, un stilist de limbă franceză şi un ţigan subtilizator în două limbi de circulaţie naţională, un genial mânuitor al stiloului şi-un maestru al sabiei Ninja se-apropie cu atâta simplitate şi-atâta superioară linişte de adevărul neputinţei noastre mioritice.

În România (guvernată majoritar de către mafia PSD-istă – n.m.), oamenii de cultură a ajuns cerşetori, infractorii sunt liberi, bugetul Sănătăţii este mai mic decât cel al Penitenciarelor (era în 1998, la fel este şi astăzi – n.m.), grâul şi laptele se dau la porci (securiştii care au pus mâna pe această ţară în 1989, au preferat să importe cereale si produse agricole, în schimbul unor comisioane grase, în timp ce grâul şi laptele românilor nu era cumpărat de nimeni; ştiu foarte bine situaţia de la părinţii mei de la ţără; mafioţii din politică, ce au guvernat România după 1989, trebuie puşi la zid şi executaţi – n.m.), investitorii refuză să vină într-o ţară coruptă ca România, ministrul Transporturilor nu vrea autostrăzi (Traian Băsescu, la acea vreme, 1998, cel care astăzi are aceleaşi texte de căcat precum au şi mafioţii PSD-işti, legate de, chipurile, “abuzurile DNA”; dar politicienii criminali care au distrus această ţară, furând-o bucată cu bucată nu au comis abuzuri de milioane de ori mai mari; acest jeg de Băsescu se plângea la tembelizor că i s-au pus microfoane fiicei sale, anchetată de către autorităţi, în dormitor; wau! ce dramă! ce tragedie! dar faptul că românii mor în fiecare pe infrastructura de căcat a acestei ţări, unde a fost ani buni ministrul transporturilor Băsescu Traian, nu este un genocid?).

Ceva trebuie să fie adevărat în ce spuneau marii noştri exilaţi. (autor: Liviu Mihaiu, “Academia Caţavencu”, nr. 355/1998)

Şi dacă tot veni vorba despre ţigani, iată şi un text, publicat iniţial pe Facebook, în legătură cu un eveniment mai recent.

Postul de rahat Retard TV = Onania TV = Romania TV a gasit in decesul unei tiganci maneliste pretextul ideal de a mai tiganiza aceasta tara. Si asa Romania este tiganizata la greu, mai ales de tembeliziuni, cele care nu dau stiri despre olimpicii Romaniei, despre copiii supradotati din aceasta tara, despre initiative romanesti menite sa schimbe in bine aceasta tara, ci numai si numai, mereu si mereu, TIGANI. De la postul de cacat Antena 1 si pana la Romania TV, astazi, tiganii sunt personajele principale ale unei drame care se poate numi „Disparitia Romaniei autentice” si inlocuirea ei cu „Tigania”. Tiganeala, manele, gunoaie, incultura, prostie, violenta de limbaj si nu numai, asta ofera televiziunile din Romania, mai ales cele ce au patroni puscariasi sau fugariti de catre autoritati: Antenele si Romania TV. MURITI, jeguri ordinare care tiganizati la greu aceasta tara. Ambii mei bunici au luptat in al doilea razboi mondial pentru ca astazi, in loc de doina romaneasca, sa auzim maneaua tiganeasca. Unde esti tu, erou al romanilor, Corneliu Zelea Codreanu?! Unde esti tu, martir al romanilor, maresal Ion Antonescu?! Aici ne-au adus mafiotii din PSD, jegurile din PNL si alti politicieni penali, hoti si infarctori care au guvernat aceasta tara. Televiziuni fondate din bani furati, care desfiinteaza fibra sanatoasa a acestui popor. Trebuie demolate sediile Antenelor si Retard TV, arat pamantul si construit un muzeu care se paote numi „Muzeul metodelor de indobitocire, tiganizare si spalare de creiere”. Si un mesaj pentru romanasii tiganizati, ce asculta muzica tiganilor: manelele. Sursa: asapteadimnesiune.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

2 comentarii la „Romania TIGANIZATA

  • Inca nu destul de VIRULENT…!!! Roamnii se fac de vina de situatia actuala….LASANDU-SE PACALITI DE EMINENTA "ROSIE" …ILIESCU,si toti puii lui de dupa el culminand cu PSD-ul securist si PCRist pana ina maduva oaselor …!!Roamnii auu preferat sa stea la caldurica ,in loc sa se duca la vot !! Dar pana la urma pe cine sa fi votat.?? Trebuie facut seva macar in ceasul al -lea sa se curete tara de HOTI,ANALFABETI,SECURISTI SI TOATE SCXUSURILE CARE AU PUS MANA PE TARA ,PANA NU O VOR FACE SA "DISPARA " !!

    Răspunde
  • Inca nu destul de VIRULENT…!!! Roamnii se fac de vina de situatia actuala….LASANDU-SE PACALITI DE EMINENTA "ROSIE" …ILIESCU,si toti puii lui de dupa el culminand cu PSD-ul securist si PCRist pana ina maduva oaselor …!!Roamnii auu preferat sa stea la caldurica ,in loc sa se duca la vot !! Dar pana la urma pe cine sa fi votat.?? Trebuie facut seva macar in ceasul al -lea sa se curete tara de HOTI,ANALFABETI,SECURISTI SI TOATE SCXUSURILE CARE AU PUS MANA PE TARA ,PANA NU O VOR FACE SA "DISPARA " !!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.