GENERAL

România, țintă pentru Kremlin. La ce sunt îndemnați rusii, de la cel mai înalt nivel

Planul subversiv al lui Putin. România, țintă pentru Kremlin. Tot mai multe firme le promit rușilor că le pot obține cetățenii în state membre UE. Documentul costă între 2.000 și 4.000 de euro în funcție de țară. Rușii sunt îndemnați să facă o astfel de schimbare pentru a scăpa de sancțiunile impuse Moscovei de către Occident.

Pe site-ul agenției de presă Tass au apărut de curând tot felul de anunțuri prin care rușii sunt încurajați că obțină cetățenie în statele membre ale Uniunii Europene ca să scape de sancțiunile impuse Federației Ruse. Din cauza invaziei în Ucraina, mulți ruși care lucrau în companii din Occident și-au pierdut locurile de muncă.

Firmele care spun că pot ajuta la obținerea unei astfel de cetățenii își fac reclamă serioasă și au și tarife bine stabilite. Cetățenia română costă 3.000 de euro, cea bulgară poate fi cumpărată cu 4.000 de euro, iar pentru cea poloneză se cere un preț de 2.000 de euro.

Planul subversiv al lui Putin. România, țintă pentru Kremlin. Cum pregătesc ruşii o Invazie mascată
Avantajele cetățeniei române ar fi, după cum li se explică celor care au dori această schimbare, „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, iar pentru cei care au afaceri, desfășurarea acestora pe piața europeană. Firmele care spun că se ocupa de toată documentația le promit doritorilor că vor obține pașaport, dar și carte de identitate într-o țară UE.

Tot pe site-ul agenției Tass, se menționează că rușii care vor să devină cetățeni ai Bulgariei vor primi pașaport și carte de identitate bulgărești, după 12-15 luni, cât durează procesul. Una dintre metodele de primire rapidă a cetățeniei bulgărești este dovedirea existenței unor strămoși pe teritoriul Bulgariei, de întocmirea documentelor și căutarea actelor în arhive ocupându-se agenții firmelor respective. Contra unei sume de bani evident.

Cum poate fi obținută cetățenia română
Cetățenia română poate fi obținută de către cei care au domiciliul legal în România de cel puțin 8 ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, de către cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive, conform legislației române în vigoare.

Totuși, pe site-urile care vor să facă bani din „vânzarea de cetățenii UE“, nu este specificat pachetul de acte necesar și nici maniera în care este obținută cetățenia. Agențiile respective spun că după încheierea contractului, de întocmirea dosarului și întregul proces se vor ocupa „juriștii companiilor”.

De asemenea, dacă se poate demonstra că există grade de rudenie apropiate cu persoane care dețin sau au deținut cetățenia română, se poate depune cerere pentru „redobândirea cetățeniei”.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.