„Românii” care au SPERIAT Marea Britanie sunt, de fapt, TIGANI
Majoritatea românilor din Diaspora sunt de părere că România este o ţară „supusă la porţile UE”, iar „națiunea care a format poporul de la originile ei, își pierde încetul cu încetul drepturile”.
Afirmația este agreată de sute de mii de români stabiliți în străinătate, dar și de români din țară. Manuela Toia, o româncă stabilită în Marea Britanie s-a lovit constant de problema confuziei și consideră că li s-a creat un mare deserviciu românilor prin confuzia rom-român, care s-a accentuat în timp.
Asemănarea dintre cuvintele „rom” şi „român” aduce prejudicii cetățenilor români din Diaspora și nu numai, imaginea românului nativ fiind grav afectată, prin confuzia creată în mass-media din afara ţării. Știrile publicate de presa internațională și preluate de mass-media naționale prezintă, adesea, fapte antisociale atribuite românilor din care în 90% nici nu ar fi vinovați.
Manuela Toia a trimis, recent, o scrisoare către Parlamentul Român, prin care își arată nemulțumirea față de deciziile luate împotriva națiunii române și în semn de protest, dar și ca un sacrificiu este dispusă să renunțe la cetățenia română. „Dacă acest proiect de lege nu va trece de Parlament, consider că statul nu are nevoie de oameni ca mine pentru a clădi o societate sănătoasă, şi că România a devenit ţara etniei ţigăneşti în mai mare măsură decât este a mea, ca român nativ din stră-stră-bunici”, scrie românca Manuela Toia.
Proiectul de lege prin care deputatul Bogdan Diaconu propune revenirea la denumirea de „ţigani” pentru persoanele de etnie romă a fost catalogat, recent, drept „inoportun” de organizația pentru drepturile omului ActiveWatch, membrii căreia cer parlamentarilor să nu avizeze legea.
ActiveWatch argumentează că o astfel de lege ar fi valabilă doar pe teritoriul României, în timp ce Comunitatea Europeană ar folosi în continuare termenul „romi”, așa cum cere și Consiliul Europei.
Manuela Toia determinată să facă cunoscut adevărul și modul prin care se încearcă o manipulare de către Active Watch, un ONG care, consideră ea, nu lucrează în interesul românilor, împreună cu un grup de români cu inițiativă din țara și Diaspora, au redactat o scrisoare pe care au intitulat-o „Drept la replică vis-a-vis de Scrisoarea Deschisă adresată de ActiveWatch Parlamentului Român prin care se împotrivește proiectului de lege”.
„Active Watch este o organizație care spune că militează pentru drepturile omului, iar în realitate românii din țară aproape că nu mai au nici un drept, ci doar acela de a munci din greu pentru a susține marea clasă parazită. În realitate, înființarea ONG-urilor de tip Active Watch, SAR, CNCD este o formă bine gândită și sponsorizată de Uniunea Europeană, de a distruge tot ce înseamnă românesc. UE emite legislații de combatere a discriminării, dar acestea sunt făcute doar pentru a forța poporul român să-i tolereze, găzduiască, și în final să le ofere totul inclusiv numele și teritoriul fără drept de apel, ca și cum etnia țigănească este doar problema românilor. Așa cum se arată în manualul minorităților emis de UE, unde se explică faptul că integrarea nu presupune pierderea identității (așa cum se întâmplă în cazul românilor) și nici înlocuirea identității etnice sau naționale (aşa cum s-a întâmplat în cazul etniei țigănești ca urmare a schimbării denumirii lor istorice prin memorandumul din România din 2000), ba chiar se dorește păstrarea identității etnice sau naționale fiind necesare pentru ca UE să devină un spațiu comun de interacțiune a diverselor culturi, etnii, religii, lingvistici și care stimulează chiar creativitatea și îmbogățirea reciprocă, tocmai aceste principii și directive de bază nu au fost respectate”.
România este pe cale să devină prima țară din lume care a trebuit să-și schimbe abrevierea din ROM în ROU, tocmai pentru a nu fi confundată cu etnia țigănească.
„La ora actuală singurul motiv al campaniei anti-românești este declanșat în Europa tocmai pe fondul actelor negative săvârșite de etnia țigănească de oriunde din Europa și care sunt în proporție de 90%, lucru care poate fi foarte ușor dovedit. Tot ceea ce etnia țigănească a cauzat negativ în Europa a fost pus pe seama României și a românului nativ implicit”, susțin semnatarii Dreptului la replică.
„Chiar Active Watch în scrisoarea deschisă, recunoaște că acest cuvânt „ROM” nu a existat în vocabularul etniei țigănești de dinainte de schimbare”, mai precizează semnatarii scrisorii.
„O altă gravă confuzie, dar și dorința de a se crede că țiganii (romii) sunt același popor cu românii se poate vedea chiar în mass-media românești, care nu fac niciun fel de diferență atunci când în articole sau reportajele de tot genul toți ţiganii sunt numiți români, chiar dacă ei nici măcar nu sunt cetățeni români, nu se mai menționează nici „de etnie romă”. Acest tip de propagandă a avut un efect dezastruos în rândurile românilor nativi, pentru că atribuirea numelui de român tuturor aspectelor negative, a dus la pierderea speranței, demoralizare, abandon, stres.Acest tip de propagandă are un efect dezastruos în rândul românilor din Diaspora, sporindu-le neîncrederea, creând confuzie și făcându-i să se simtă lipsiți de suportul moral al propriului popor.”
Mai mult decât atât, informațiile publicate de presa națională au sporit ura între românii nativi, ei considerându-se făptașii tuturor actelor negative, de care – în fapt – în proporție de 90% din cazuri nu sunt vinovați. „Presa a dezinformat constant menționând numele de român în loc de „etnic rrom” sau „român de etnie rromă” sau „italian de etnie rromă””, spun semnatarii scrisorii. Acest lucru îi obligă pe conaționalii noștri să facă față dublei presiuni: de a-și demonstra abilitățile proprii și de a munci pentru cultivarea Occidentului pentru a demonstra că românii și rromii sunt două popoare total diferite.
„În acest moment nu cunoaștem altă cauză a problemelor românilor din diasporă, decât cea dată de confuzie și lipsa reprezentanților din țările de adopție care să îi protejeze tocmai împotriva abuzurilor de discriminare pe fondul confuziei. De aceea, Statul român reprezentat prin Senat și Parlament are nu doar datoria de a elimina această confuzie la nivel intern, dar este imperios necesară o reglementare și la nivel European, în caz contrar UE ar trebui adusă într-un proces pentru încălcarea gravă a normelor de bază, de nerespectare a identităților naționale”, se încheie Scrisoarea-Drept la Replică.
Scrisoarea a fost semnată de 34 de români din țară și Diaspora, membri ai Grupului informațional de salvare a identității și valorilor românești, ai Asociației „Inițiativa Solidaritate pentru România” – Suedia, precum și ai
Asociației Europa Unită, Cultura și Drepturile Omului Paris, Franța.
CITESTE SI:
- AMENINȚARE – Renunț la cetățenie dacă ROMII nu devin ȚIGANI
- SCANDAL HALUCINANT in Marea Britanie din cauza TIGANILOR
- IAR NE FAC DE RAS! Șapte TIGANI din Romania au RAPIT si VIOLAT o fată în Marea Britanie timp de patru ore în care au filmat totul
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
O fi vreo tara bogata din UE unde sa nu fi fost remarcati tiganii?
Daca nu le place sa fie numiti tigani, hai sa-i numim gipsy. Asa nu se supara nici ei, nici noi, care suntem in permanenta identificati cu etnia lor. In ceea ce priveste campania anti-romaneasca, aceasta se foloseste de confuzia rom-roman, insa este pornita demult, de pe vremea lui Ceausescu si este alimentata continuu de catre Rusia actuala, fosta URSS. Idealurile de expansiune ale lui Petru cel Mare n-au apus inca, iar mass-media occidentala, in grava criza financiara, are nevoie de banii rusi.