Românilor li se pregătește ceva! Cum vor furnizorii să își recupereze banii din compensarea facturilor
Liberalizarea pieței de energie pare un dezastru, facturile umflate dând coșmaruri românilor. Măsura liberalizării prețurilor la energie, în plină pandemie, a fost decisă de fostul premier liberal Ludovic Orban, însă jucătorii cheie de pe piață au un cuvânt greu de spus în perpetuarea crizei.
Deputatul PSD Daniel Zamfir a fost invitatul podcastului EVZ Play găzduit de jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea pentru a aborda o temă fierbinte: tăvălugul prețurilor facturilor la gaze și energie electrică.
Cauzele acestei crize istorice sunt multiple, iar una dintre ele derivă, în opinia lui Daniel Zamfir, din prevederile ordonanței 114. Aceasta le-a dat mână liberă furnizorilor să majoreze prețurile. Potrivit deputatului, abrogarea OUG 114 a avut o consecință directă: explozia prețului la gaze și energie.
Zamfir: Compensarea o greșeală profund economică sau e o greșeală voită
Pe de altă parte, soluția anunțată de guvern în vederea compensării facturilor poate aduce rezultate doar temporar, consideră politicianul PSD. „Vă spun pe cifre. Te bucuri că încasezi mai mult TVA, dar uitați-vă cât trebuie să compensezi. Chiar vreau să văd ce face Câciu (n.r. – Adrian Câciu, actualul ministru al Finanțelor). Tare mă tem că s-ar putea să plătești compensările decât să aduni TVA-ul ăsta crescut datorită facturilor. Nu îi convine statului că va trebui să dea foarte mult compensat.
Compensarea nu e o soluție, furnizorii îți ridică prețul la cer știind că compensarea până la plafonul ăla ți-l dă statul. E o greșeală profund economică sau e o greșeală voită„, a subliniat politicianul cunoscut pentru luptele sale în numele consumatorilor români (de exemplu, a inițiat legea dării în plată care a ajutat mulți români în relație cu băncile creditoare).
Jurnalistul Mirel Curea a mai remarcat că din toată această criză Hidrolectrica și statul fac profituri de miliarde.
ANRE a aplicat deja primele amenzi în criza facturilor uriaşe la curent şi gaze, astfel că Electrica Furnizare şi Gaz Vest au fost sancţionate cu câte 200.000 de lei. Totodată, au fost dispuse măsuri în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin decise de Guvern.
Sursa: Exclusiv evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: