MILITARNOUTATI

Rusia a declanșat războiul psihologic împotriva României

De câteva luni, presa românească este bombardată cu știri senzaționale despre amenințările militare ale Kremlinului. Unele dintre ele sunt reale, dar marea majoritate sunt doar baloane de testare a reacției opiniei publice.

Cu scopul de a obţine o situaţie strategică favorabilă, în cazul României, Federația Rusă folosește o combinaţie foarte inteligentă de informaţii, de dezinformare, influenţă economică şi diplomatică, precum și ameninţări militare, de la cele cu arme nucleare până la cele cu arme convenţionale. După cum se vede, „maskirovka” (tehnică KGB de înşelăciune şi dezinformare) funcționează, în continuare.

O informație rostologolită recent în presa românească vorbește despre faptul că aviaţia militară rusă ar fi trecut la antrenamente speciale de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu și că baza americană din România ar fi fost reprodusă în Crimeea, la scară 1/1 din materiale uşoare, pentru ca piloţii să se poată perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale.

Oricât de senzațională ar părea, informația este neverosimilă. În primul rând, armata rusă nu mai este la nivelul celui de-al Doilea Război Mondial, iar pregătirea de acest gen se poate face foarte simplu, pe simulatoare. În al doilea rând, informația nu se regăsește în nicio publicație din Rusia sau Ucraina. În al treilea rând, în cazul în care ar fi fost reală, serviciile de informații ucrainene (SBU) nu ar fi ratat momentul de-a o face publică, mai ales că și-au făcut un obicei de a atrage atenția aliaților din NATO asupra amenințărilor ruse din zona Mării Negre sau Baltice. Nu de puține ori, reprezentanții SBU au făcut declarații publice pe aceste teme.

Așa se face că presa din România umblă de multe ori după „cai verzi pe pereți” ignorând amenințările cu adevărat reale, cum ar fi înmulțirea exercițiilor militarilor ruși de desant aerian și maritim. Totul în condițiile în care Poliția de Frontieră a fost incapabilă să detecteze pătrunderea pe zona litorală românească a unei nave pline cu droguri.

Crimeea: Exercițiu tactic de desant

Pe 25 martie, subunități ale Trupelor de Desant Aerian au început executarea unui exercițiu tactic de amploare în Crimeea. La acesta participă peste 1.500 de militari și peste 300 de unități de tehnică militară, inclusiv avioane ale Aviației Militare de Transport, elicoptere ale Aviației Forțelor Terestre și nave mari de desant ale Flotei ruse din Marea Neagră. Este vorba despre un regiment de desant-asalt și un regiment de artilerie aparținând Diviziei 7 Desant-Asalt, cu desantarea personalului și cu trageri de luptă.

Reprezentanții ministerului rus al Apărării au precizat că, în cadrul exercițiului, „vor fi desfășurate activități de dislocare a trupelor la distanță mare, în mod combinat și în timp scurt”. Unul dintre cele mai spectaculoase episoade ale exercițiului l-a consituit debarcarea subunităților de desant aerian din navele de desant pentru cucerirea și distrugerea punctelor de conducere ale adversarului convențional și a taberelor de pregătire ale formațiunilor înarmate ilegale. „Subunitățile Trupelor de Desant Aerian vor executa manevre în raioane necunoscute pentru acestea. Militarii vor ocupa aliniamente convenabile și le vor menține în scopul asigurării desantului forțelor principale ale grupării, cu sprijinul cu foc al artileriei, Aviației de Front și Aviației Forțelor Terestre, a echipajelor aparatelor de zbor fără pilot, precum și al subunităților de tancuri alocate”, s-a precizat la Ministerul rus al Apărării.

Avertismentele generalului american Ben Hodges

Ben Hodges, fostul comandant al forţelor SUA în Europa (USAREUR), care lucrează în prezent pentru Center for European Policy Analysis, a avertizat, la mijlocul lunii martie, că Rusia va acţiona imediat ce va simţi slăbiciune în cadrul NATO. „Dacă Occidentul nu face nimic cu privire la anexadrea Crimeei, ruşii ar putea ocupa Odesa şi poate chiar România”, a mai spus Hodges.

Generalul american a revenit marți, pe aceeași temă, afirmând că marina rusă ar putea bloca oraşulport Odesa din sudul Ucrainei în cazul unui conflict cu NATO sau cu ţările partenere, informează miercuri agenţia de presă ucraineană Unian. „Pentru ca NATO şi ţările noastre partenere, cum ar fi Ucraina şi Georgia, să poată contracara ceea ce face Rusia este necesar să înfiinţăm propria noastră A2/AD (Anti Access/Area Denial) – ‚sferă de protecţie’- folosind sisteme maritime şi terestre care vor ajuta în primul rând la protejarea României şi să nu permită marinei ruse să blocheze, de exemplu, Odesa. Şi aceasta, în opinia mea, se poate întâmpla”, a spus Hodges într-un interviu acordat marţi agenţiei lituaniene de presă Delfi, transmite Agerpres.

Kremlinul profită de fragmentarea Occidentului

Spre deosebire de situaţia din Marea Baltică, a spus el, acţiunile membrilor NATO în regiunea Mării Negre sunt limitate prin Convenţia de la Montreux din 1936. Statele din afara Mării Negre – SUA, Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa – au drepturi limitate în acest sens: numai nave de o anumită clasă şi tonaj ale lor pot staţiona aici doar 21 de zile, a amintit generalul american în rezervă.

Kremlinul constată fragmentarea Occidentului şi simte că pentru Rusia este o şansă de a-şi atinge obiectivele strategice şi de a tatona cât de mult poate forţa situaţia, a avertizat generalul american.

Subunități Spetsnaz ale Rusiei, pregătite în zone muntoase

Subunități aparținând marii unități cu destinație specială din Ținutul Krasnodar au executat, pe 25 martie, un exercițiu de căutare și distrugere a grupurilor de cercetare-diversiune ale adversarului convențional. Potrivit scenariului exercițiului, într-o zonă montană împădurită, a fost descoperită o tabără de instrucție, pentru pregătirea grupurilor de cercetare-diversiune ale adversarului. Militarii au executat activități de căutare și cercetare, cu întrebuințarea unui aparat de zbor fără pilot, pentru stabilirea rutelor posibile pentru retragerea acestora și a posibilităților de blocare circulară a adversarului. Potrivit militarilor ruși, grupurile de cercetare Spetsnaz au fost transportate cu un elicopter Terminator și desantate în raionul indicat. La manevre au participat peste 1.000 de militari din cadrul subunităților Spetsnaz și aproximativ 70 de unități de tehnică militară.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.