GENERAL

Rusia, AVERTISMENTUL care dă fiori Europei „Va fi o iarnă grea pentru europeni. Am putea vedea proteste, revolte”

Iernile reci au ajutat Moscova să-i învingă pe Napoleon şi pe Adolf H., iar președintele rus Vladimir Putin mizează acum că preţurile în creştere spectaculoasă la energie şi posibilele lipsuri în iarna aceasta vor convinge Europa să forţeze Ucraina să încheie un armistițiu, în condiţiile impuse de Rusia, scrie Reuters.

Avertismentul Rusiei care dă fiori Europei „Va fi o iarnă grea pentru europeni. Am putea vedea proteste, revolte”
Aceasta este singura cale către pace pe care o vede Moscova, au spus două surse ruseşti familiarizate cu modul de gândire al Kremlinului, având în vedere că autorităţile de la Kiev spun că nu vor negocia până când Rusia nu va părăsi întreaga Ucraină.

„Avem timp, putem aştepta”, a spus o sursă apropiată autorităţilor ruse, care a refuzat să fie identificată pentru că nu este autorizată să vorbească cu mass-media.

„Va fi o iarnă grea pentru europeni. Am putea vedea proteste, revolte. Unii lideri europeni s-ar putea gândi de două ori înainte să continue să sprijine Ucraina şi să creadă că a sosit momentul unei înţelegeri”, a spus sursa pentru Reuters.

„Unii lideri europeni s-ar putea gândi de două ori înainte să continue să sprijine Ucraina”
O a doua sursă apropiată Kremlinului a declarat că Moscova are impresia că poate detecta deja fisuri în unitatea europeană şi că se aşteaptă ca acest proces să se accelereze pe fondul greutăţilor iernii.

„Va fi cu adevărat greu dacă (războiul) se va prelungi în toamnă şi în iarnă. Deci există speranţă că ei (ucrainenii) vor cere pacea”, a mai declarat sursa.

Rusia a negat însă că ar folosi energia ca armă politică, iar Ucraina şi cei mai fermi susţinători occidentali ai săi au spus că nu intenţionează să cedeze, iar oficiali americani, vorbind sub protecţia anonimatului, au afirmat că până acum nu au sesizat că sprijinul pentru Ucraina s-ar diminua.

Ursula von der Leyen: „UE a fost alături de voi în această luptă încă de la început. Și vom fi atâta timp cât va fi nevoie”
Într-o postare pe Twitter cu prilejul Zilei Naţionale a Ucrainei, sărbătorită miercuri, şefa Comisiei Europene a scris: „UE a fost alături de voi în această luptă de la bun început. Şi vom fi alături de voi atât timp cât este nevoie”.

Susţinut cu miliarde de dolari de SUA şi cu alte ajutoare şi pregătire militară şi schimb de informaţii secrete din partea Occidentului, şi având la activ o serie de atacuri asupra unor ţinte importante care au contribuit la ridicarea moralului, Kievul crede că are şanse să schimbe situaţia în teatrul de operaţii.

„Pentru ca negocierile cu Rusia să devină posibile, este necesar să se schimbe statu quo-ul pe front în favoarea Forţelor Armate ale Ucrainei. Este necesar ca armata rusă să sufere înfrângeri tactice semnificative”, a spus pentru Reuters consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.