RUSIA A INVADAT UCRAINA. NATO: „Mult peste o mie de soldaţi ruşi luptă în acest moment în Ucraina”
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat joi că trupe ruseşti au invadat Ucraina, ocupând un oraş strategic de la frontiera cu Rusia. Drept urmare, Ucraina a solicitat UE un „ajutor militar de anvergură”.
Presa internaţionala relata că aveau loc joi confruntări în Novoazovsk – oraş care ar fi fost ocupat de trupe ruseşti – şi Mariupol. Acuzând la rândul său „invazia militară evidentă” a ruşilor, Lituania a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după o întâlnire cu şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton, că situaţia din Ucraina este îngrijorătoare, în vreme ce ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a spus, într-o conferinţă de presă comună cu omologii din Georgia şi R. Moldova, că s-ar impune convocarea CSAT. Cât despre Rusia, aceasta continuă să ignore acuzaţiile ucrainene şi occidentale, ba chiar atacă Vestul. După ce secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a indicat, într-un interviu pentru The Guardian, că vor exista forţe şi echipament militar NATO în flancul estic, Rusia avertizează că „va lua măsuri”.
Ucraina a cerut joi Uniunii Europene să îi acorde un “ajutor militar de anvergură” în urma unei “invazii ruse nedisimulate”, conform ambasadorului ucrainean la UE, Konstiantin Eliseiev, citat de AFP. Facem apel la o sesiune extraordinară a Consiliului European, la 30 august, pe tema Ucrainei (…). Ajunge cu conivenţa şi calmarea agresorului. Solidaritatea trebuie să se materializeze prin sancţiuni semnificative şi un ajutor militar şi tehnic de anvergură”, a declarat Eliseiev, potrivit paginii de Facebook a ambasadei ucrainene la UE.
„Cerem Uniunii Europene şi Statelor Unite să îngheţe toate activele ruseşti până ce Federaţia Rusă îşi va retrage forţele, militarii şi va înceta aprovizionarea gherilelor conduse de ruşi”, este mesajul primului-ministru ucrainean, Arseni Iaţeniuk, citat de BBC.
Un oficial NATO de la Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE), din Mons, Belgia, a estimat că peste o mie de soldaţi ruşi luptă în acest moment pe teritoriul Ucrainei, în special în zona oraşului Novoazovsk, informează AFP, citată de Mediafax. La fel ca mulţi alţi oficiali, şi acesta a descris situaţia ca fiind „îngrijorătoare”. „Mult peste o mie de soldaţi ruşi luptă în prezent în Ucraina. Ei îi susţin pe separatişti, luptă alături de ei”.
Ambasadorul rus la OSCE susţine că nu există soldaţi ruşi în Ucraina: „Nu există decât o unitate de aproximativ zece soldaţi ruşi care au traversat frontiera fără intenţie în urmă cu două zile”, a spus diplomatul, făcând referire la militarii arestaţi de ucraineni şi prezentaţi marţi, în timp ce la Minsk, în Belarus, avea loc o reuniune care a încercat, fără succes, să găsească o soluţie la conflictul ruso-ucrainean.
Preşedintele Petro Poroşeko, care a anunţat joi o invazie rusească pe teritoriul ţării sale, şi-a anulat vizita pe care trebuia să o efectueze astăzi în Turcia, pentru a participa la învestitura în funcţia de preşedinte a lui Recep Tayyip Erdogan. Şi ministrul ucrainean de Externe a decis să îşi anuleze deplasarea pe care trebuia să o facă la Bucureşti, pentru a participa la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care a început miercuri şi se va încheia vineri.
Preluare: Gandul.info
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
NATO de ce nu face ca Rusia? Trimite trupe si neaga? Sau sa faca razboi daca vrea razboi Putin, la cati soldati are UE le e frica sa atace Rusia? Nesimtire curata din partea lui Putin. Tot il amenintati ca ii impuneti nush ce penalitati, razboi tata, va calca un rus cu capu sec in picioare, rusine. Nu vedeti cat de nesimtit e Putin? Trebuie sa cucereasca Ucraina ca sa luati si voi masuri? Fiti mai duri si luati masuri odata pana nu e prea tarziu!! Nu vrea sa recunoasca, razboi, eu cred ca toata uninunea are mai multi soldati si echipament decat Rusia, Va e frica, se vede prin toate penalitatile pe care le dati.
Bine ar fi ca SUA si Rusia sa se anihileze reciproc printr-un razboi nuclear,Europa ar scapa de calai.Germania ar invia!
Dar exista putine sanse sa se intample asta .Totul este un scenariu bine pus la punct de sionisti,teatrul de razboi se v-a dsfasura in Europa ,special pentru a anihila ultimele forme de rezistenta.Din acest eventual razboi ar iesi un singur
Invingator ,Israel.