GENERAL

Rusia trimite o UNDA DE SOC în toată Uniunea Europeană: ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!”

Rusia amenință fără menajamente Uniunea Europeană, în condițiile în care scandalul arestării disidentului Aleksei Navalnîi face Bruxellesul să se gândească la impunerea de noi sancțiuni.

Rusia amenință fără menajamente Uniunea Europeană! Șeful diplomației de la Moscova a declarat că Federația Rusă este pregătită pentru orice, în cazul în care vor fi impuse noi sancțiuni.

Regimul lui Vladimir Putin nu mai este deloc interesat de reacția Occidentului în fața acțiunilor sale și vrea să se înțeleagă acest lucru la nivel internațional.

Rusia amenință fără menajamente Uniunea Europeană: ”Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!”
Moscova este pregătită să rupă legăturile cu Uniunea Europeană în cazul instituirii de către blocul comunitar a unor sancţiuni economice dureroase împotriva Rusiei, a declarat vineri ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu din care sunt postate vineri extrase pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei, relatează Reuters.

“Plecăm de la premisa că suntem gata (să facem asta – n.r.). În cazul în care vedem din nou (aşa cum am simţit deja de mai multe ori) că sunt impuse sancţiuni în unele domenii care creează riscuri pentru economia noastră, inclusiv în cele mai sensibile zone, o vom face.

Nu vrem să ne izolăm de viaţa internaţională, dar trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război!”, a declarat Lavrov, întrebat de moderatorul Vladimir Soloviov dacă Rusia se îndreaptă spre o ruptură cu UE, conform paginii web a MAE rus.

Relații internaționale din ce în ce mai proaste
Relaţiile între Rusia şi Occident se află sub noi presiuni după arestarea şi încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, voce critică la adresa Kremlinului, ceea ce a stârnit discuţii despre posibile noi sancţiuni.

Trei diplomaţi europeni au declarat joi pentru Reuters că Uniunea Europeană ar putea institui interdicţii de călătorie şi să îngheţe activele unor persoane din anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin, posibil chiar în această lună, după ce Franţa şi Germania şi-au semnalat dorinţa de a merge mai departe în această privinţă.

Presiunea pentru sancţiuni s-a intensificat după ce Moscova a provocat indignarea ţărilor europene săptămâna trecută prin expulzarea a trei diplomaţi – german, polonez şi suedez – fără a-l informa pe şeful politicii externe al UE, care se afla în acel moment la Moscova pentru o vizită.

Parisul şi Berlinul susţin acum că trebuie să existe un răspuns.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a făcut afirmaţia menţionată într-un interviu care urmează să apară mai târziu în cursul zilei de vineri pe canalul de YouTube “Soloviov-Live”.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.