Rușii au dat mâna cu DIAVOLUL. Au făcut CEA MAI ADÂNCĂ GAURĂ din lume, iar ce au găsit acolo i-a făcut să renunțe DEFINITIV
Cercetătorii ruși au făcut pact cu diavolul. La propriu. Eu au reușit să facă o gaură până în măruntaiele pământului, pentru a vedea ce găsesc acolo interesant. Dar după ce au ajuns la o distanță uriașă, s-au oprit din cauza a ce au găsit acolo.
După ce au început să sape cu un burghiu special, asemănător cu cel de pe platformele petroliere. Totul a început în 1970, când rușii au vrut să vadă ce se află în adâncurile pământului.
Metru cu metru, eu au ajuns la fabuloasa adâncime de… 12 kilometri. Gaura a fost făcută în peninsula Kola din Rusia, iar cercetătorii de acolo au făcut o descoperire extraordinară.
La adâncimea de 7 kilometri, ei au găsit fosile microscopice de organisme unicelulare. Iar cam la aceeași adâncime, eu au descoperit și apă.
Dar atunci când au ajuns la adâncimea de 12 kilometri, s-au oprit brusc. Ceva i-a făcut să oprească tot experimentul și să abandoneze lucrarea și locul respective.
În 1994, rușii au decis stoparea a întregului experiment. Eu au dat la adâncimea de 12 kilometri de o temperature extremă, de 180 de grade Celsius. Era mult prea cald pentru a continua săpăturile.
VEZI SI: SUA AMENINTA ROMANIA: VA VOM IZOLA CA PE VREMEA LUI CEAUSESCU SI VA VOM LASA PRADA RUSILOR!
VEZI SI: NATO:”Rusii nu pot fi opriti!” Noua ARMA a RUSILOR, DISTRUGE Franta in cateva SECUNDE – VIDEO INEDIT
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Ati uitat sa mentionati faptul ca, din inregistrarile luate la fata locului se aud sunete ,chiar urlete infricosatoare,de barbati si femei,ca venind din adancimea iadului.