GENERAL

Rusii baga Europa in corzi, după decizia Gazprom de a opri livrările de gaze în Franța și Germania

Rusia deschide mai multe fronturi în războiul energetic pe care l-a declanșat drept răspuns la sancțiunile occidentale impuse în urma invaziei din Ucraina.

Gazprom a anunțat că suspendă livrările de gaz către grupul francez Engie, sub motivul că această companie nu a efectuat plata în integralitate a facturilor din luna iulie.

Drept reacție, guvernul francez a comunicat că populația nu va fi afectată, însă s-ar putea ajunge la raționalizarea energiei în zona industrială.

În paralel, Gazprom a anunțat sistarea completă a livrărilor către Germania prin gazoductul Nord Stream 1, timp de mai multe zile, pentru desfășurarea lucrărilor de mentenanță.

Dar nimeni în Europa nu poate spune, momentan, dacă gigantul energetic rusesc va relua alimentarea cu gaze naturale din data de 3 septembrie, așa cum a transmis în mod oficial.

Corespondent CNN: Europa poate supraviețui iernii dacă aplică programul de reduceri voluntare
„Trebuie văzut cât va dura întreruperea livrărilor, decisă de Gazprom pentru mentenanță: dacă se va prelungi sau nu dincolo de cele câteva zile anunțate.

Franța, pe de altă parte, este un exemplu foarte bun de țară care a făcut eforturi pentru a-și crește securitatea energetică în aceste condiții. Rezervele sale de gaze sunt aproape pline și nu este la fel de dependentă, precum alte state, de livrările externe de gaz, în general, și de cele rusești, în special.

Francezii sunt cu două luni în avans față de ținta stabilită, și acest lucru este foarte important. Există, desigur, problema depozitării, pentru că este mai mult gaz decât pot ei stoca. Franța dispune și de multă energie nucleară pe care o poate genera pe plan intern (…)

Și pe timp de iarnă va fi nevoie de gaz. Dacă nu va veni din Rusia, va fi nevoie de gaz din Olanda, din Norvegia, din Qatar iar autoritățile încearcă obținerea a cât mai multe contracte.
Experții așteptă să vadă dacă Europa poate supraviețui iernii fără gaz rusesc, în cazul în care Nord Stream 1 nu este repus în funcțiune.

Răspunsul este ‘da’, însă doar dacă Europa își reduce consumul de gaz. Dacă se va implementa reducerea voluntară a consumului din august până în martie 2023, probabil că vom putea trece de această iarnă fără gaz din Rusia”, a spus Anna Stewart, corespondent CNN International, la News Hour with CNN.

Sursa: antena3.ro

 

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.