Ruşii scot din Codul Penal VIOLENTA DOMESTICA: AI VOIE SA-TI BATI NEVASTA O SINGURA DATA PE AN!
Proiectul de lege care scoate de sub incidenţa penală violenţa domestică a fost adoptat de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, conform „The Moscow Times“.
Miercuri, 368 de deputaţi au votat în favoarea proiectului, împotrivă fiind unul singur. Totodată, s-a înregistrat o abţinere. Textul scoate acuzaţia de „bătaie în familie“ din Codul Penal rus şi transformă fapta într-o infracţiune administrativă. Acuzaţii penale urmează să fie formulate, prevede documentul, dacă asemenea bătăi au loc de mai mult de o singură dată pe an.
Iniţiatoarea proiectului este ultraconservatoarea Elena Mizulina, care s-a angajat în acest demers în iulie 2016, când preşedintele Vladimir Putin a scos de sub incidenţa penală alte forme de agresiune care nu provoacă răni. „Pedepsirea (infracţiunilor) nu poate să contrazică sistemul valorilor sociale de care ţine sociatatea“, a declarat Mizulina, într-un discurs pe care l-a susţinut miercuri înainte de vot, în Dumă. „În cultura tradiţională a familiei ruse, relaţiile între părinţi şi copii sunt construite pe autoritatea puterii părinţilor… Legile trebuie să susţină tradiţia familiei“, a apreciat ea.
Votul a înfuriat activişti pentru drepturile femeilor, care consideră că noua lege face şi mai vulnerabile victimele violenţei domestice. „Aceşti parlamentari cred că aplicarea unor amenzi tiranilor familiilor este mai bună decât răspunderea penală doar in cazul in care barbatii si-ar bate nevestele doar o singura data pe an“, a scris într-un mesaj postat pe Facebook activista Aliona Popova. „Aceşti oameni nu au propus o lege care să îmbunătăţească sistemul judiciar sau aplicarea legii. Ei doar au susţinut transferarea răspunderii (penale) în amendă.
Asta înseamnă că un făptaş îşi va bate (rudele) şi va plăti o mică amendă“, a subliniat ea. Potrivit unor date statistice de la Guvernul rus, 40% din toate faptele penale violente sunt comise în familie. Datele arată că 36.000 de femei sunt bătute de către partenerii lor zilnic, iar 26.000 de copii sunt agresaţi anual de părinţi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: