S-a aflat adevărul. PANDORA PAPERS: Miliardarii lumii sunt in ALERTA MAXIMA
Un nou scandal zdruncină lumea miliaradarilor. Au apărut documentele care aruncă totul în aer. Pandora Papers a explodat. Este vorba de cea mai mare scurgere de date din paradisurile fiscale. BBC, care a luat parte la investigație, spune că au fost documentate tranzacții făcute și proprietăți deținute în secret de peste 100 de miliardari, 30 de lideri mondiali și 300 de oficiali publici. Vizat este și Vladimir Putin dar și ați președinți de state sau regi
Milioane de documente care vor dezvălui funcționarea unei lumi financiare aflate în umbră, prin prisma tranzacțiilor secrete și a proprietăților ascunse ale unora dintre cei mai bogați și mai puternici oameni din lume, titrează The Guardian, care a fost de asemenea parte din investigație.
Potrivit BBC, este vorba de 11,9 milioane de fișiere care însumează 2,9 TB, constând 6,5 milioane de documente, peste 2,9 milioane de imagini, 1,2 milioane de emailuri și 467 de mii de evidențe contabile, conform biziday.
Sub denumirea de Pandora Papers, aceste date au fost pus la dispoziția a 650 de jurnaliști, membri ai Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigații (ICIJ), care le-au verificat și le vor publica în perioada următoare.
Deocamdată a fost publicată o sinteză a acestora.
Averea secretă a lui Vladimir Putin
Președintele rus, Vladimir Putin, pe care SUA îl suspectează că are o avere secretă, nu apare cu nume și prenume în aceste dosare, dar există numeroși apropiați ai acestuia, inclusiv Petr Kolbin, cel mai bun prieten al său din copilărie, acum decedat, despre care adversarii politici l-au numit “Portofelul lui Putin”.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, care se prezintă ca un luptător împotriva corupției, și-a transferat participația de 25% dintr-o companie offshore unui prieten apropiat care lucrează acum ca și consilier de top al președintelui.
Fostul premier britanic Tony Blair și soția sa Cherie au evitat în mod legal plata unor impozite pe proprietate în valoare de 312 mii de lire sterline cumpărând cu 6,5 milioane de lire o clădire londoneză deținută parțial de familia unui proeminent ministru din Bahrain. Au făcut asta prin achiziționarea unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice. Deși tranzacția nu este ilegală, acordul evidențiază o lacună legislativă care a permis proprietarilor bogați să nu plătească aceleași impozite ca și oamenii obișnuiți.
Câți bani au mai marii lumii
Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, a adunat un imperiu imobiliar secret, în valoare de 100 de milioane de dolari, care se întinde din Malibu, la Washington și până la Londra.
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și soția sa, Mehriban Aliyeva, au tranzacționat proprietăți în UK în valoare de aproape 400 de milioane de lire sterline. Cea mai “jenantă” dintre acestea a fost vânzarea unei proprietăți chiar Coroanei britanice, care a plătit 67 de milioane de lire sterline unei companii paravan pentru o familie acuzată că și-a jefuit propria țară, prin corupție.
Prim-ministrul Republicii Cehe, Andrej Babiš, a folosit o companie offshore pentru a achiziționa un castel de 22 milioane de dolari în sudul Franței.
Președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a fondat o firmă de avocatură care a ascuns activele unui controversat miliardar rus într-o firmă cu proprietari fictivi.
Potrivit unui studiu realizat în 2020 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), cel puțin 11,3 mii de miliarde de dolari sunt deținute în paradisurile fiscale, iar acești bani fie nu sunt impozitați, fie provin din surse ilegale.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: