S-a aflat când va ataca Putin Ucraina. E ALERTA mondială
Autoritățile militare de la Kiev știu cu exactitate ziua în care trupele ruse vor declanșa invazia pe teritoriul Ucrainei.
Un general ucrainean a prezentat data exactă la care Rusia va începe ostilitățile pe teritoriul Ucrainei. Iar potrivit informațiilor sale, până atunci au mai rămas doar câteva săptămâni. Practic, conform generalului Oleksandr Pavliuk, comandantul Operațiunii Forțelor Comunale (JFO) a Ucrainei din Donbass, războiul va începe în mai puțin de o lună.
Generalul a avansat data de 20 februarie 2022, după cum scrie The Times, care îl citează pe oficialul armatei de la Kiev.
„Printre diverse scenarii, 20 februarie este marcată ca o potențială dată de începere a invaziei. Atunci se termină Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, iar președintele Putin, dornic să-i atragă pe chinezi de partea sa. De aceea ar putea să nu vrea să păteze evenimentul. De asemenea, momentul marchează sfârșitul exercițiilor comune ruso – belaruse, de la granița cu Ucraina”, a spus generalul Oleksandr Pavliuk într-un interviu pentru The Times, preluat de RT.
Înaltul ofițer a mai spus că ofensiva rusească va începe în zona de sud-est Ucrainei. Locul atacului a fost estimat în baza informațiilor potrivit cărora în zona respectivă se concentrează o parte semnificativă a industriei de apărare ale țării. La rândul său, administrația prezidențială a SUA a transmis că Rusia este pregătită să invadeze Ucraina din trei direcții. Aceasta pentru a face mai dificilă apărarea.
Tensiunile dintre Rusia și Occident sunt în creștere
O invazie a Rusiei în Ucraina este considerată iminentă de reprezentanții puterilor occidentale. Aceștia cred că, în ciuda declarațiilor liniștitoare ale Kremlinului, trupele rusești vor intra în Ucraina. Rusia a dislocat mai bine de 100.000 de militari în apropierea granițelor vecinului său din vest, dar și numeroase tancuri și echipamente de luptă. Toate acestea indică intenția regimului Putin de a declanșa o invazie pe teritoriul statului vecin
NATO a anunțat că va suplimenta numărul trupelor și capacităților sale militare pe flancul estic, într-o încercare de a se consolida în fața unui posibil atac rusesc împotriva Ucrainei. SUA a plasat 8.500 de trupe în alertă ridicată pentru desfășurarea în Europa. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că militarii vor fi disponibili în funcție de evoluția situației din zonă.
„În cazul în care NATO își activează forțele de răspuns rapid sau ne confruntăm cu o deteriorare rapidă a securității, SUA vor fi într-o poziție de a desfășura rapid în Europa echipe de luptă, logistică, medicale, de aviație, de informații, de monitorizare și recunoaștere, transport și alte capabilități. Orice desfășurare în Europa reprezintă eforturile noastre de asigurare a flancului estic al NATO și demonstrarea pregătirii noastre pentru a veni în sprijinul aliaților”, a adăugat Kirby.
Deși, la rândul său, a concentrat numeroase trupe în zonă, Rusia a reacționat la anunțul accentuării prezenței militare a NATO în Europa de Est. Kremlinul susține că Occidentul „exacerbează tensiunile” și că acționează „cu isterie”.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: