S-a aflat! Este informatia MOMENTULUI despre Novak Djokovic, expulzat recent din Australia
Djokovic a cumpărat 80% dintr-o companie farmaceutică care dezvoltă tratamente împotriva coronavirusului.
Compania a indicat că nu lucrează la un vaccin.
Acum, la câteva zile după ce tenismenul sârb a fost deportat din Australia pentru nerespectarea reglementărilor sanitare pentru intrarea sa, s-a aflat că este deținătorul, împreună cu soția sa, a 80% din acțiunile Companiei daneze QuantBioRes de biotehnologie, creată la mijlocul anului 2020 și care caută un remediu împotriva bolii cauzate de coronavirus. 20% restant apartine lui Ivan Loncarevic, directorul companiei.
„Este unul dintre fondatorii companiei mele, care a fost fondată în iunie 2020”, a declarat miercuri pentru AFP directorul general QuantBioRes, Ivan Loncarevic.
Potrivit informațiilor din evidențele publice din Danemarca, numărul unu în tenisul mondial deține 40,8% din acțiuni, iar soția sa, Jelena Ristic, 39,2%.
Compania dezvoltă un produs care inhibă infecția cu coronavirus în celulele umane, a explicat Loncarevic agenției Reuters.
„Obiectivul nostru este să dezvoltăm o nouă tehnologie de combatere a virușilor și bacteriilor rezistente și am decis să folosim covid-ul ca o vitrină”, a spus directorul.
El a subliniat că tratamentul la care lucrează nu are nicio legătură cu vaccinurile.
„Dacă avem succes cu covid, vom avea succes cu alți viruși”, a adăugat el.
QuantBioRes intenționează să înceapă studiile clinice în Marea Britanie vara viitoare.
Loncarevic a povestit ziarului danez BT cum a ajuns la tenismenul sârb.
„Când am început să lucrez la asta, am definit proiectul, am făcut un plan de afaceri, am explicat cine va participa și cât va costa și am făcut un document oficial pe care l-am trimis diferitelor persoane care credeam că ar putea fi interesate”, a spus el.
Directorul nu a vrut să dezvăluie valoarea investiției în companie.
QuantBioRes are aproximativ 11 cercetători în Danemarca, Australia și Slovenia, potrivit lui Loncarevic.
Până acum, Djokovic nu a comentat acest angajament.
Sursa: ortodoxinfo.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: