POLITICA

S-a aflat totul! Anunț despre RECALCULAREA pensiilor! Este răsturnare totală de situație

Ludovic Orban, fost premier și actual președinte al Camerei Deputaţilor, a explicat, marți, că ar trebui să se revină la sistemul de creştere a pensiilor la începutul anului, adică de la 1 ianuarie. Mai mult, a atras atenția că este o „aberaţie” realizarea de legi care să prevadă creşterea pensiilor şi a salariilor pe mai mulţi ani.

Ludovic Orban spune că pensiile ar trebui crescute în fiecare an la 1 ianuarie.

Mesajul lui Ludovic Orban privind pensiile
“Eu sunt adeptul sistemului de indexare care să ţină cont de rata inflaţiei, să compenseze pierderea puterii de cumpărare ca urmare a creşterii preţurilor, adică compensarea 100% a ratei inflaţiei şi până la 50% din creşterea salariului mediului brut pe economie, astfel încât să crească şi puterea de cumpărare odată cu creşterea economică, pentru că obiectivul nostru este să creştem şi puterea de cumpărare pe măsură ce există o creştere economică sănătoasă.

Din punctul meu de vedere, este o aberaţie să te apuci să faci legi în care să prevezi că pe patru ani, cinci ani, şase ani, eventual pe 100 de ani – de ce nu au prevăzut cum o să crească pensiile şi salariile pe 100 de ani PSD? – pentru că nu poţi să faci o astfel de predicţie care să stea în picioare în condiţiile în care, aţi văzut, nimeni nu a anticipat pandemia, pandemia a generat o criză economică mondială, nu numai în România, care a redus resursele financiare atât pentru fondul de pensii, cât şi pentru bugetul de stat şi care a creat literalmente o problemă foarte serioasă”, a afirmat Orban, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Cu toate acestea, Ludovic Orban nu a dorit să dea detalii legate de propuneri concrete privind modificarea legii salarizării şi a legii pensiilor. Mai mult, fostul premier spune că susţine recalcularea pensiilor pe baza principiului contributivităţii.

Recalcularea pensiilor, susținută de Orban
“Mai susţin recalcularea pensiilor. Dar în ce sens recalcularea pensiilor? Că mulţi îşi imaginează că recalcularea pensiilor înseamnă creşterea pensiilor. Nu. Recalcularea pensiilor are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari, adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară. La ora actuală, cine s-a pensionat în ’98 are o pensie mai mică decât cel care s-a pensionat în 2004, cel care s-a pensionat în 2020 are o pensie mai mare decât cel care s-a pensionat în 2018, de exemplu, la condiţii similare de contributivitate şi aici, într-adevăr, trebuie realizată această recalculare, astfel încât la condiţii similare de vechime, de contribuţii să existe pensii similare”, a spus el.

Întrebat dacă este posibilă o creştere de 3 până la 8% a pensiilor, el a răspuns că nu se hazardează să dea procente.

“Cum am spus şi de salariul minim totdeauna, am spus să mergem pe o formulă care să se bazeze pe realităţile economice. La salariul minim – pe creşterea productivităţii, rata inflaţiei şi pe coeficientul de corecţie determinat de creşterea economică; la fel şi la pensii – compensezi pierderea puterii de cumpărare prin indexarea cu 100% cu rata inflaţiei şi creşti un pic puterea de cumpărare în funcţie de creşterea economică. Dacă nu este creştere economică (…), nu poţi să creşti pensiile, nici salariile în sectorul public şi aici legea salarizării adoptată de PSD a prevăzut creşterea în patru etape, cu câte 25%, faţă de suma care era în 2018, la o sumă stabilită din burtă pentru anul 2021”, a mai spus Orban.

Cea mai bună variantă pentru pensii
Liderul liberalilor consideră că cea mai bună variantă pentru stabilirea punctului de pensie este la începutul anului.

“Trebuie să se revină la sistemul de creştere a pensiilor – care a fost zăpăcit de PSD – de la 1 ianuarie, la începutul anului, pentru că atunci ai datele în baza cărora poţi să-ţi întemeiezi creşterea punctului de pensie. (…) Vă dau un exemplu: ştiţi că există un coeficient de corecţie care a fost introdus în lege pentru ca cei care se pensionează, de exemplu, după 1 ianuarie 2021 să beneficieze de creşterea la care au dreptul, conform formulei, cei care s-au pensionat anterior. Acest coeficient de corecţie a fost introdus pentru creşterea de la 1 ianuarie, când s-a făcut şi în iulie şi datorită transferului de contribuţie a fost dat peste cap acest coeficient de corecţie, care a dus, până la urmă, la nişte inechităţi în ceea ce priveşte calculul pensiilor”, a explicat Ludovic Orban.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.