S-a convins şi Ciolacu: mâncarea, mai ieftină în Germania decât în România!
Trăim vremuri paradoxale. N-avem nivelul de trai al nemţilor, dar cumpărăm mâncare mai scumpă decât ei. Chiar şi Marcel Ciolacu recunoaşte asta.
La anumite produse de bază, în România, preţul este mai mare decât în Germania. Premierul a subliniat că din luna august se vor vedea efectele ordonanţei privind plafonarea.
Ce planuri are Ciolacu pentru ieftinirea mâncării?
În contextul în care alimentele din Germania au ajuns mai ieftine decât în România, premierul PSD a căutat, mai întâi, scuze, abia apoi soluţii pentru echilibrarea pieţei.
”O să reuşim pentru că de această dată avem parteneri şi le mulţumesc încă o dată marilor retaileri care s-au angajat în acest parteneriat cu Guvernul României. Avem şi procesatorii, şi producătorii, şi distribuitorii. Trebuie să reuşim acest pariu.
Nu putem în continuare să ne facem că nu vedem că anumite preţuri la anumite produse de bază sunt mai scumpe decât în Germania. Şi nu comparăm puterea de cumpărare din Germania şi puterea de cumpărare din România. Este ceva ce nu a funcţionat şi sperăm ca prin acest exerciţiu să începem să reaşezăm lucrurile. Nu întotdeauna piaţa echilibrează tot.
Am văzut că după 3 crize suprapuse piaţa a fost depăşită şi mecanismul pieţei a fost depăşit. Dar toate aceste măsuri sunt temporare, până se reaşează lucrurile. Dar nu putem la infinit să ne facem că nu observăm anumite lucruri care sunt evidente”, a declarat premierul Marcel Ciolacu,
Preţuri mai mici, din august
Când se va resimţi efectul ordonanţei care reglementează preţurile produselor de bază? Ciolacu spune că din luna august.
”Sunt ferm convins că din luna august… erau contracte în derulare, este normal. În momentul acesta au scăzut anumite adaosuri, s-au perceput anumite taxe. Veţi vedea că preţurilevor scădea la cele 14 produse”, a precizat premierul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: