MEDICAL

„S-a sucit sucirea”. Spitalul Foișor din Capitală urmează să fie EVACUAT din nou

Spitalul Foișor din Capitală va fi evacuat din nou, la aproximativ două săptămâni de la transformarea sa în unitate suport COVID, când zeci de pacienți au fost scoși noaptea din saloane și trimiși fie acasă, fie la alte unități medicale.

Informația a fost prezentată, joi, la Subiectiv, de Adrian Ursu:

„S-a sucit sucirea. Urmează o nouă evacuare, practic la Spitalul Foișor. Îi vor evacua acum pe pacienții COVID aflați acolo, cred că 16, pentru că astăzi a avut loc o externare la cerere, dar a avut loc, din păcare și un deces.

Deci, îi vor evacu pe cei 16 pacienți din Terapie Intensivă și, probabil, și pe ceilalți care sunt în alte saloane pentru a reda spitalul celor care au nevoie de el pentru intervențiile ortopedice.

Dar, toată povestea asta se întâmplă la fel de anapoda cum s-a întâmplat și prima acțiune, prima evacuare. Probabil că printre cei 16 sunt pacienți care au mai trecut printr-o evacuare, au fost aduși din alte locuri aici, la Foișor și acum vor fi luați de la Foișor și duși în altă parte.

Toată nebunia asta are însă la bază și un război politic, dar pare-se și multă, foarte multă incompetență”, a spus Adrian Ursu, într-o intervenție în emisiunea Subiectiv, moderată de Răzvan Dumitrescu.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.