S-au vândut zeci de mii de hectare din Insula Mare a Brăilei. Un şeic arab controlează cea mai mare fermă din România.
Pachetul majoritar de acţiuni al companiei Agricost, care administrează Insula Mare a Brăilei, a fost vândut de Constatin Duluţe (care preluase afacerea de la Culiţă Tărâţă), cumpărător fiind compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deţinută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Terenul nu este parte a tranzacţiei (fiind proprietatea a statului), statul român deţine 56.000 de hectare de teren arabil de primă calitate, va fi folosit în continuare, în arendă, de firma cumpărată de şeic.
Cea mai mare fermă vegetală din Uniunea Europeană
Grupul Agricost din Insula Mare a Brăilei este considerat cea mai mare fermă vegetală din Uniunea Europeană, cu o suprafață cultivată de circa 57.000 hectare și formată în jurul unor terenuri luate în concesiune de la Agenția Domeniilor Statului.
Prin această tranzacţie Constantin Duluţe rămâne acţionar minoritar şi se apucă de cumpărături masive de teren agricol în ţară.
Viitorul proprietar al Agricost este emirul emiratului Abu Dhabi. Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan este preşedinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera şi de-a lungul timpului a fost de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite. – Sursa: Vocea Nationala
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: