Să aduci o țară în pragul unei Crize dezastruoase, numai și numai pentru că Poporul român nu ți-a ținut paltonul, e o iresponsabilitate vecină cu trădarea națională!

Criza politică s-a încheiat. E drept, în stil Caragiale. A pornit-o în stil tragic, gen Eschil, și s-a încheiat în stil comic, gen Caragiale sau Gogol.

Ieri dimineață, Sorin Grindeanu a fost anunțat de Klaus Iohannis printr-un SMS c-a fost desemnat premier. Pe drept cuvînt, presa independentă, cea care s-a deosebit clar în aceste zile de Presa cu epoleți, de Presa Forțelor oculte, finanțată ocult, a văzut în SMS o formulă unică de comunicare în Istoria României de la sfara în țară de pe vremea dealurilor pe post de Internet.

Eu cred însă că formula aleasă de Klaus Iohannis de a anunța o decizie așteptată de o țară întreagă exprimă nu nerozia, ci constrîngerea. N-am nici o îndoială că intenția lui Klaus Iohannis a fost de a respinge și această propunere, avansînd varianta Eugen Tomac.
Intervenției dure a lui Liviu Dragnea de joi seara, inclusiv amenințarea cu ieșitul în stradă, i s-a adăugat semnalul de alarmă tras de Servicii că starea de spirit a nației e cea de revoltă.

Sînt sigur că Serviciile l-au avertizat că nu-i garantează ținerea evenimentelor sub control.
Și Serviciile n-au mințit.

Dacă un lider PSD ar fi făcut un sfert din gesturile de autoritate tembelă ale lui Klaus Iohannis, Piața Universității ar fi dat peste margini de demonstranți.
Să aduci o țară stabilă, printre puținele țări stabile din zonă, în pragul unei Crize dezastruoase, numai și numai pentru că Poporul român nu ți-a ținut paltonul, e o iresponsabilitate vecină cu trădarea națională!

Felul în care a anunțat desemnarea dă seama de un tip supărat că n-are încotro.
Un fel de acceptare cu sictir a realităților.

Explicația implicării mele ca analist în evenimentele din această perioadă e simplă.
Știu cît de prețioasă e stabilitatea social-politică a României în această perioadă tulbure de reașezări geopolitice neliniștitoare.

Cu atîtea regimuri ostile în jur, cu o Americă pe cale de a intra în Era Trump, cu o Uniune Europeană slăbită, cu amenințarea fenomenului terorist, cu o Rusie angajată sub Putin în recîștigarea importanței de superputere, România are nevoie mai mult ca niciodată să evite crizele social-politice inutile, născute din vanitățile de oameni mărunți ale celor care-și spun oameni de stat.

Cu Sevil Shhaideh premier sau cu Sorin Grindeanu sau cu cine doarea partidul cîștigător al alegerilor, România trebuia să aibă deja un Guvern legitim.
Faptul incredibil că au trecut 20 de zile în care energia națiunii s-a cheltuit în așteptarea măcănitului de Rață mecanică al celui de la Cotroceni își are cauza numai și numai în iresponsabilitatea neroadă a lui Klaus Iohannis.

Prin comportamentul iresponsabil al lui Klaus Iohannis, România a fost aruncată într-o criză politică inutilă și cu atît mai păgubitoare cu cît, după 12 ani de crize, de scandaluri prostești, spre bucuria televiziunilor de știri, românii au votat pentru o liniște minimă în plan social-politic. Sensul votului din 11 decembrie 2016, puțin discutat după scrutin, pentru că Sistemul instituțiilor de forță a manipulat astfel încît să nu se discute despre ce-au vrut românii prin acest rezultat unic în postdecembrism, a fost și semnalul că se vrea liniște. O liniște în hotarele căreia se va putea trece în fine la saltul așteptat de întreaga națiune în nivelul de trai.

De altfel, acesta a fost și sensul votului din noiembrie 2014. Românii au văzut în neamțul Iohannis președintele capabil, în fine, să fie al tuturor românilor, președintele care să pacifice țara, care să evite crizele inutile, care să refuze scandalurile tipice moldo-valahilor. Klaus Iohannis n-a înțeles nimic din acest vot. Complexat de moarte de Traian Băsescu, după cîteva luni de șovăială, Klaus Iohannis a devenit un Traian Băsescu penibil, jenant, pentru că e lipsit de talentul fostului președinte în plan mediatic, pentru că n-are calități de președinte jucător. Culmea penibilului a fost atinsă în campania electorală, cînd ditamai președintele tuturor românilor s-a transformat într-un chibiț jalnic al PNL, dar mai ales într-un megafon al Binomului SRI-DNA.

Perioada de după scrutin a fost o nouă dovadă că orice zi în plus petrecută de Klaus Iohannis la Cotroceni e un atentat la siguranța națională. Un iresponsabil dublat de un nerod, Klaus Iohannis s-a comportat în aceste zile ca un agent provocator al dușmanilor externi ai României.
Să fim bine înțeleși!
Nu sînt PSD-ist, cum nu sînt nici PNL-ist, nici PMP-ist.
Ori de cîte ori PSD a fost la putere în postdecembrism m-am manifestat ca un adversar consecvent al acestui partid care-și arată năravurile funciare ori de cîte ori se pricopește cu nițică putere.

Să reamintesc că eu sînt cel care a născocit și impus pentru Victor Ponta formula iresponsabilul vesel, eu sînt cel care a denunțat felul anapoda în care a fost ales Liviu Dragnea președinte al PSD sau trecerea lui C. P. Tăriceanu de partea PSD.
Misiunea unui istoric al clipei e însă cea de a sufla în fluierul arbitrului doar cînd un jucător de pe scena politică încalcă regulile democratice.

Oricît ai fi de anti-PSD nu poți trece cu vederea că alegeri libere și corecte, singurul instrument al voinței cetățenilor în democrație au dat PSD un scor unic în postdecembrism. Indiferent de ce credem noi despre acest vot, sîntem obligați să ne înclinăm în fața voinței populare. Am fi făcut-o și dacă PSD cîștiga la o diferență de PNL de 1%. În 2008, Traian Băsescu a declarat cîștigător PDL numai pentru că acesta avea un mandat în plus față de PSD.

Cum să nu te înclini în fața unui scor de 47%?
Potrivit Constituției, în desemnarea premierului, rolul președintelui e de a pipăi majoritățile și nu de a desemna el pe cine vrea sau mai bine zis pe cine vor Forțele oculte.
Dacă însă președintele are rațiuni care țin de statul român, știute doar de el, e obigatoriu ca el să le explice.

Refuzul de a o desemna pe Sevil Shhaideh, rezultat, pare-se, al intervenției de tip securistic a Serviciilor secrete, n-a fost însoțit de o minimă explicare.
Era un caz de siguranță națională?
Să fim serioși!

În America președintele n-a ezitat să aducă în fața opiniei publice suspciunile privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale.
Prima și cea mai importantă regulă a democrației ține de imaginea celui mai înalt demnitar de funcționar care dă seamă în fața poporului.
Traian Băsescu, cu toate derivele sale autoritariste, a avut inspirația de a se explica în fiecare decizie, chit că uneori erau basme de adormit copiii. Da, erau basme, dar, spunîndu-le, Traian Băsescu îndeplinea regula democratică a dării de seamă în fața poporului.

Revoluțiile din Est și-au avut una dintre cauze în revolta față de imaginea de regim care nu dă socoteală nimănui, în numele unor legi doar de el știute și recunoscute.
Normal ar fi fost ca Klaus Iohannis s-o desemneze pe Sevil Shhaideh pentru formarea noului Guvern.
Da, președintele e parte a puterii executive.
Asta nu înseamnă altceva decît supravegherea Guvernului pentru a nu derapa de la regulile democrației.
Președintele nu e liderul Opoziției, deoarece el e președintele tuturor românilor.
În această criză, Klaus Iohannis s-a manifestat nu numai ca liderul Opoziției și chiar ca liderul unei opoziții iresponsabile, dar și ca un Vătaf, ca un Imperator care ține morțiș să facă ce vrea, pentru că el nu dă seamă decît în fața Lui Insuși.
După refuzul primei desemnări Klaus Iohannis s-a adîncit în aroganță. Joi, așa cum am mai scris, a plecat acasă fără să anunțe măcar cînd va anunța.
Națiunii stupefiate i s-a transmis printr-un Comunicat c-a semnat decretul de desemnare a lui Sorin Grindeanu.
Uite, așa, pur și simplu.
Fără o conferință de presă, menită a explica tot ce s-a întîmplat în aceste zile, fără să apară în fața națiunii.
E acesta comportament de demnitar aflat în serviciul Poporului?
E acesta un comportament de minimă politețe față de Poporul român?
Criza s-a încheiat.
S-a încheiat această criză.
După modelul din aceste zile, vor urma încă trei ani de Criză.
Klaus Iohannis e cu atât mai primejdios la Cotroceni cu cît puterea parlamentară deținută de PSD cere un altfel de președinte.
Un președinte jucător, da, dar nu un președinte iresponsabil și pe deasupra nerod.
Președintele Klaus Iohannis nu va fi în veci aliatul forțelor democratice într-o bătălie dusă împotriva unor posibile derapaje de la democrație prin mijloacele neroade de pînă ale acum, toate sub semnul Așa vor mușchii mei, e bine?!
E nevoie de un alt președinte, unul care să fei, în fine, președintele tuturo românilor, cpabil să vadă dincolo de troaca bătăliei dintre partide.
Viața politică a intrat cît de cît în normal.
În fine, pot și eu să mă bucur de călătoria în Sicilia, fără a mai fi obligat să deschid internetul din sfert în sfert de ceas și fără a mai trebui să intervin – pe roaming-ul meu – la televiziunile de știri.
Cine va fi în Guvern nu mă interesează.
Mă interesează ca PSD să n-o ia razna, după cum îi e năravul cînd ajunge la Putere, ca Opoziția să se unească și să acționeze inteligent, în nici un caz la comanda celui de la Cotroceni, ca, în fine, după 12 ani de Gălăgie găunoasă România să cunoască Liniștea plină de conținut.
Pînă atunci activitatea mea de istoric al clipei se reîntoarce la rutina vremurilor normale.
Autor: Ion Cristoiu