Salarii de 1.000 de euro în orașul din România care nu are niciun șomer
Deși se oferă un salariu de 1.000 de euro, locuitorii acestui oraș nu se înghesuie să ocupe acest post.
Cel puţin jumătate din autobuzele din Timişoara stau în parcare din lipsa şoferilor. Nici măcar salariul atractiv şi cazarea oferită de compania de transport public nu-i încântă pe oameni. Iar mijloacele de transport în comun sunt prea puţine pentru a face faţă fluxului de călători.
Din cele 98 de autobuze ale societăţii de transport public din Timişoara doar jumătate sunt folosite. La fel şi în cazul tramvaielor sau chiar al troleibuzelor. Motivul: nu are cine să le conducă.
„În acest moment noi avem angajaţi la secţia tramvaie 90 de vatmani, la secţia autobuze 100 de şoferi, iar şi la secţia troleibuze 70”, afirmă Nicolae Bitea – director general Societate de Transport Public Timişoara.
Conducerea societăţii mai are nevoie de 60 de conducători auto şi se gândeşte să aducă angajaţi şi din alte părţi ale ţării, cum ar fi Reşiţa, Craiova sau chiar Bucureşti. Le oferă cazare, bonuri de masă şi un salariu atractiv.
„Un şofer şi un vatman care doresc să facă ore suplimentare şi care muncesc efectiv şi sâmbăta şi duminica, bineînţeles conform legislaţiei în vigoare fără nicio problemă pot ajunge la un salariu net de 4.500 de lei”, afirmă Nicolae Bitea, director general Societate de Transport Public Timişoara.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: