Sauditii au vointa, da’ n-au putinta

Adica n-au cu cine! Exact cand Arabia Saudita vroia si ea sa devina mare putere mare, adica sa-si duca propriul razboi prin interpusi, s-a trezit ca nemernicia “materiei prime” si darzenia inamicului stau in calea prea-maririi sale.

Astfel in spinoasa problema siriana sauditii s-au vazut si asa…. si cu bani luati, dupa ce americanii ii asigurasera prin vara ca vor trimite toate alea rebelilor pentru libertate, ba mai mult vor veni chiar ei sa-i ajute pe”asupriti”. Intre timp insa Obama si-a mai revizuit atitudinea dupa ce a fost clar ca luptatorii pentru “libertate” nu erau decat luptatori, insa in mod clar nu pentru libertate. Astfel Washingtonul s-a prins destul de repede ca armele si banii care ar fi ajuns in mainile rebelilor s-ar fi putut intoarce destul de repede impotriva lui si ce mai tura vura, stim cu totii, i-au lasat pe sauditi in plata Domnului, sa se descurce cum or sti cu noii lor prieteni.

Iar sauditii desi au bani cu ghitura n-au noroc in…razboi, ca sa ne exprim ceva mai elegant. Mai clar lasati singuri in fata dusmanului de Assad si cu spectrul unei infrangeri umilitoare in fata, arabii petrolisti s-au gandit sa infiinteze cateva tabere de pregatire in Iordania pentru tinerii jihadisti incepatori, oferind instructori europeni, conditii de viata foarte bune, planuri de pensie si salarii foarte generoase. Numa’ ca dintr-un total de 50000 de locuri libere scoase la concurs, in tabere abia daca s-au ocupat cateva mii, iar “calitatea” materialului este macar dubioasa. Atunci sauditii au hotarat sa fie de acord cu acceptarea pakistanezilor, dar din pacate nici astia nu au debordat de entuziasm, poate si pe motiv ca Teheranul le-a promis o bataie crunta daca se baga peste Siria, asa ca baietii prieteni cu talibanii nu prea s-au inghesuit nici ei…

Iar in privinta calitatii rebelilor ca luptatori, cu exceptia catorva victorii de marketing, sa fim seriosi, cine a vazut in viata lui armata arabeasca buna de ceva?! Iar daca armatele regulate sunt vai mama lor, va puteti inchipui cam cum arata forta rebelilor, imprastita in nus cate organizatii!

In fata acestei situatii disperate si cu americanii aflati departe, in tara lor, fara intentia vadita de ai bombarda pe aia rai a lui Assad, macar asa un pic, sauditii se uita prin-prejur si se iau literalmete cu mainile de turbane!

Bani si relatii pentru tot soiul de arme, provizii, etc, au cu duiumul, numa’ de musteri, cat de cat seriosi, duc o lipsa acuta, iar pe “piata fortei de munca” sondata de sauditi este un vid, mai exact oferta nu prea intalneste cererea, care cerere juri ca intrat in pamant. Astfel ca viitorul rebeliunii din Siria se apropie, predictibil de altfel, sa-si dea obstescul sfarsit din lipsa de…forta de munca calificata!

In acelasi timp armata guvernamentala siriana, care a intampinat la inceputl razboiului exact aceleasi probleme precum sauditii acum, nu-si mai vede capul de numarul mare de cereri de inrolare.

Astfel de curand guvernul de la Damasc a oferit iertarea pacatelor pentru toti barbatii care pana acum au refuzat inrolarea, cu conditia ca acestia sa-si faca macar acum datoria fata de tara. Un fel de lege a gratierii, cam ce vrea sa faca parlamentul de la Bucuresti cu fartatii lor bagati pe dupa gratii. Cu gratierea pe buze numarul doritorilor sa-si satisfaca stagiul militar a crescut dramatic si a depasit capacitatea logistica a armatei guvernamentale, ajungandu-se sa se faca liste de asteptare, pana cand logistica le poate pune tuturor la dispozitie o uniforma si o arma de mana macar.

Insa daca ne intoarcem la perioada de dinainte de izbucnirea razboiului civil, anual armata siriana avea nevoie de aproximativ 150 de mii de recruti pe an, dar in aceeasi perioada cam jumatate de million de baieti atingeau pragul de 18 ani. Astfel Damascul a folosit aceasta discrepanta pentru a selectiona cu prioritate soldati dintre fractiunile apropiate puterii tinand la distanta pe cat se putea pe tinerii sunniti.

Numai ca odata cu izbucnirea razboiului, entuziasmul tinerilor, chiar si cei din fractiunile privilegiate de regim, s-a cam estompat si nimeni sa se mai inghesuia sa se inroleze, astfel ca trupele guvernamentale au avut vreme de peste doi ani o lipsa destul de importanta de personal militar. Insa odata cu schimbarea sortilor in razboiul civil si o data cu amnistiile pentru cei care evitasera sa se prezinta pentru inrolare, numarul de militari disponibili a crescut brusc dincolo de nevoile armatei guvernamentale.

Insa trebuie sa recunoastem ca succesul lui Assad in a innabusi rebeliunea are la baza cativa factori care nu au legatura cu armata sa, sau cu capacitatea lui de conducator.

Astfel Iranul poate fi considerat castigatorul razboiul civil din Siria, atata timp cat armata guvernamentala a inceput sa castige teren odata cu intrarea in lupta a mii si mii de luptatori ai Hezbollahului, la ordinul direct al Teheranului, iar in anul 2013 “importul” masiv de luptatori shiiti din Iran, care in acest moment sunt cele mai eficiente trupe pro-Assad atat din punctul de vedere al luptei propriuzise cat si al pregatirii armatei sirine, a inclinat definitiv balanta.

In acelasi timp fara eforturile Moscovei de a bloca o interventie occidentala in Siria, Assad nu avea cum sa-si pastreze puterea. La toate acestea mai trebuie adaugat si aprovizionarea temeinica si ritmica cu tehnica de lupta si munitie din Rusia, cuplata cu ajutorul financiar din Iran, guvernul sirian traind practic pe banii Teheranului de cel putin 2 ani.

Ori rezultatul razboiului din Siria trebuie considerat in primul rand o victorie a Teheranului, care desi aflat el insusi sub un puternic si devastator embargo petrolier si financiar, avand in propria sa tara probleme economice importante, a reusit sa mentina un flux constant de cash catre Damasc, flux estimate la + un milliard de euro lunar…

Asadar adevaratul castigator al razboilui civil din Siria este Iranul, care a aratat ca are forta necesara si vointa politica de a lupta cu tarie impotriva oricui, iar acest lucru s-ar putea sa fi cantarit foarte mult in noua abordare americana asupra relatiilor cu Teheranul. De pe Romania Military