SCANDAL cu pacienți umiliți la UPU: stăm cu orele, să vă fie rușine! POLITIA A INTERVENIT – VIDEO
Aseară, la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean din Ploiești a izbucnit un scandal, după ce rudele unui bolnav au cerut socoteală pentru orele în care au așteptat să fie văzut de medici.
La fața locului au ajuns și doi polițiști, care au încercat să aplaneze conflictul, spunându-le rudelor înfuriate să fie înțelegătoare pentru că sunt prea puțini medici de gardă în raport cu numărul de pacienți din sala de așteptare.
Județeanul, sat fără câini
Martor la incident a fost un cititor, care a și filmat câteva scene, fiind apostrofat de agenții firmei de pază să închidă telefonul.
„Am stat, ieri, patru ore cu o rudă în UPU să fie văzută de un medic pentru a-l putea interna ulterior. Ce se întâmplă acolo este o bătaie de joc. Bolnavii stau cu orele, în frig, pe un hol, până îi consultă cineva, pentru că pe ușa de acces intră și ies la fiecare minut pacienți, aparținători și personal al salvării. Atitudinea angajaților Spitalului este total nepotrivită: cei de la recepție – unde se fac actele – sunt suprasolicitați și își pierd răbdarea sfârșind prin a vorbi nerespectuos cu pacienții și aparținatorii. Băieții, ca nu le poți spune altfel celor de la pază, nu sunt instruiți să calmeze situația ci doar să împingă burțile (cam dolofane pentru vârstele lor destul de mici) și să urle la familiile celor care ajung în această cameră. Nu o pot numi Triaj, ci o cameră murdară, unde oamenii cu diverse dureri intră sau sunt aduși și lăsați. Nimeni nu preia pacienții direct. Personalul spitalului trebuie să înoate într-o mare de oameni ca să-și dea seama cine e bolnavul. Nu se pun întrebări despre starea de sănătate care ar putea ajuta în triaj. Sunt pur și simplu împinși pe ușă către medic. De aici se poate vedea cum stau pe un alt scaun în continuare în așteptare. Nici acolo, nu-i preia nimeni imediat. Spital de Urgențe? Nu cred. Se joacă zilnic cu vieți de oameni și nu realizează ce fac. Atât aș fi vrut să-l întreb pe domnul director: Dacă ar fi fost mama lui aseară acolo, să stea 4 ore într-un scandal și într-o stare de încordare continuă, cu țipete, urlete, poliție, dureri, în curentul făcut de ușă, și fără s-o ajute nimeni… cum s-ar fi simțit?Județeanul își merită din plin numele de spitalul groazei”, ne-a transmis cititorul.
Vezi mai jos filmările surprinse marți, 17 ianuarie, la UPU Ploiești.
Rudele unui bolnav au izbucnit: ce fel de spital e ăsta?
Sursa: Observatorul PH
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: