Un scandal de proporții zguduie piața medicamentelor! Nume grele precum Gigi Becali și Streinu Cercel implicați în importul de medicamente din Rusia
Un nou scandal zguduitor stă să înceapă pe piața medicamentelor din România în contextul actualei crize iscate de pandemia noului coronavirus SARS-CoV-2. Nume grele precum Gigi Becali sau Anca Streinu Cercel, fiica medicului Adrian Streinu Cercel, sunt menționate în importul cu medicamente din Rusia.
Umifenovir, comercializat sub numele Arbidol, este un medicament rusesc pentru gripă care nu este aprobat în Uniunea Europeană, însă a fost inclus de Ministerul Sănătății din România în protocolul de tratament al pacienților cu forme ușoare și medii de Covid-19. Medicamentul este adus de sponsori, iar recent Gigi Becali a declarat că a cumpărat 100.000 de pastile, după o discuție cu fiica managerului de la Institutul Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel.
Protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 care produce boala COVID-19 a fost modificat de Ministerul Sănătăţii, printr-un ordin publicat vineri în Monitorul Oficial. Conform documentului, nu se mai recomandă tratamentul cu Paracetamol pentru pacienții cu forme ușoare ale bolii, însă este menținută Hidroxiclorochina în toate stadiile bolii. În plus, pentru formele ușoare și medii este trecut și tratamentul cu un antibiotic (Azitromicină) și cu Umifenovir.
Medicamentul Umifenovir (Arbidol) nu este comercializat în România, pentru că nu este autorizat în Uniunea Europeană, fiind utilizat în special în spațiul Federației Ruse, în China și Republica Moldova.
„Medicamentul Umifenovir sau Arbidol nu este aprobat în Uniunea Europeană și, de aceea, în România ajunge prin sponsorizări ale persoanelor fizice sau juridice, care îl cumpără din Rusia sau Republica Moldova. Este un antiviral folosit în cazurile de gripă, cu rezultate bune. Și Remdesivir (un alt medicament folosit pentru pacienții cu covid, n.red.) ajunge tot prin sponsorizări, pentru că a fost aprobat în regim de urgență în SUA, dar încă nu a fost aprobat și în UE”, a explicat medicul infecționist Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balș.
La începutul lunii aprilie, Gigi Becali declara, citat de Gazeta Sporturilor, că a comandat 100.000 de pastile de Arbidol din Rusia, în urma unei discuții cu fiica lui Adrian Streinu-Cercel.
„Nu mai cumpăr măști pentru spitale pentru că se ocupă statul de asta. Dar am vorbit din nou cu fata domnului Streinu Cercel și am comandat un medicament care nu mai există. Era foarte bucuroasă că am reușit pentru că nu mai e acest medicament. Se numește Arbidol. L-am comandat și l-am plătit deja. Aduc 100.000 de bucăți din Rusia”, declara Gigi Becali, conform celor de la G4Media.
„Arbidol e un medicament din Rusia care nu e aprobat în Europa”, preciza atunci și Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
Sursa: bugetul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: