SCANDAL DEVASTATOR. Frans Timmermans UMILEȘTE România, pe tema MCV
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, s-a declarat întristat de situația curentă din Frans Timmermans, precizând că, datorită MCV-ului se înregistraseră în ultimii ani succese importante inclusiv în combaterea corupției la nivel înalt, însă acum este vorba de un regres, conform Mediafax.
„Nu sunt de acord cu dumneavoastră (că Mecanismul de Verificare și Cooperare nu a fost eficient – n.r.). Nu pot spune că nu a fost eficient. Tocmai de aceea mă întristează atât de mult situația de astăzi din România, pentru că România, tocmai pe baza Mecanismului de Verificare și Cooperare se înregistraseră niște succese importante în combaterea inclusiv a corupției la nivel înalt. Sistemul judiciar din România de-a lungul anilor a devenit tot mai eficient în această privință și până la urmă cei vinovați au fost trași la răspundere, închiși. Dar acum e un regres și trebuie să ne asigurăm că asta nu se concretizează în dispoziții legislative care să creeze impunitate. La fel în Bulgaria sunt foarte mult de făcut, dar totuși s-au realizat multe”, a declarat Frans Timmermans.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a subliniat că probleme precum statul de drept sau separarea puterilor în stat trebuiau rezolvate înainte de aderarea la Uniunea Europeană, declarându-se îngrijorat că România și Bulgaria au aderat în 2007, însă nu și-au soluționat nici acum problemele care trebuie rezolvate înainte de aderare.
„Pentru cei care nu cunosc foarte bine chestiunea, MCV-ul a fost creat să rezolve probleme, probleme care ar fi trebuit să fie rezolvate înainte de aderare. Și aici am niște îngrijorări că aderarea României și Bulgariei a avut loc în 2007 și suntem în 2019 și încă nu s-au rezolvat toate problemele care trebuiau rezolvate înainte de aderare. Cred că asta e lecția pe care trebuie să o învățăm, poate pentru o viitoare extindere a Uniunii Europene. Respectarea statului de drept, separarea puterilor în stat sunt chestiuni care trebuie să fie rezolvate înainte de aderarea la Uniunea Europeană. În anii respectiv, eram ministru la nivel național și am susținut cu tărie aderarea României și Bulgariei, dar prezumția cum că MCV-ul va duce la rezolvarea unor probleme rapid, probleme ce trebuiau să fie rezolvate înainte, este o prezumție cam optimistă. Domnul Juncker spunea că se pot rezolva înainte de terminarea mandatului acestei Comisii, dar pentru asta și România și Bulgaria trebuie să termine o serie de reforme”, a completat Timmermans.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: