GENERAL

Scandal imens în Europa! Toți românii din această țară sunt afectați

Autorităţile române anunţă că vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană şi vor face apel la toate instrumentele disponibile, conform legislaţiei UE.

Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au afirmat, sâmbătă, că au luat notă „cu îngrijorare” de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului şi afirmă că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european şi legislaţiei Uniunii Europene.

„Trebuie precizat că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocaţiile şi deducerile fiscale pentru copiii nerezidenţi ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând copiii care locuiesc în acest stat. Considerăm că o astfel de decizie contravine principiilor care se află la baza proiectului european şi legislaţiei Uniunii, prin crearea unei situaţii de discriminare în ceea ce priveşte cetăţenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuţii în Austria”, arată un comunicat al MAE.

Ministerul român de Externe arată că statul român susţine ferm exercitarea libertăţii fundamentale de circulaţie în cadrul Uniunii Europene şi accesul egal al lucrătorilor europeni la beneficiile sociale corelative muncii prestate.

„Cetăţenii români care lucrează în Austria plătesc aceleaşi taxe ca cetăţenii acestui stat şi trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceştia din perspectiva drepturilor corelative. Apartenenţa la Uniunea Europeană obligă toate statele să asigure un tratament corect, echitabil şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii europeni”, mai spun reprezentanţii MAE.

Ei afirmă că Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) prevede dreptul lucrătorilor europeni de a se stabili şi lucra în orice alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca cetăţenii acesteia, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie.

„România a fost primul stat membru care a atras atenţia asupra problemelor implicate de măsurile legislative austriece vizând introducerea mecanismului de indexare a alocaţiilor pentru copii. În acest sens, au fost întreprinse demersuri politico-diplomatice la toate nivelurile, atât pe componenta bilaterală, cât şi în discuţiile cu oficialii europeni. În toate aceste demersuri, România a subliniat, în mod constant, necesitatea menţinerii prevalenţei principiului egalităţii cetăţenilor UE, caracterul fundamental al dreptului la liberă circulaţie şi necesitatea respectării imperativului beneficiilor similare la contribuţii egale la nivelul tuturor statelor membre”, afirmă MAE.

Subiectul se află, în continuare, pe agenda de discuţii cu reprezentanţii celorlalte state membre, în special Austria şi ţările cu interese similare României, precum şi cu instituţiile UE, în special Comisia Europeană.

„MAE va continua să sublinieze în discuţiile la nivel bilateral şi european caracterul neechitabil şi contrar valorilor UE al recentei legi austriece”, punctează reprezentanţii ministerului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.