POLITICA

SCANDAL în Parlament! Florin Cîțu, UMILIT chiar la ședința de învestire: a fost HUIDUIT

Şedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu a început miercuri. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 363 de parlamentari din cei 455 validaţi, relatează Agerpres. În parlament unii politicieni au huiduit.

Premierul desemnat Florin Cîţu va prezenta programul şi lista Guvernului, urmează dezbateri parlamentare şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Cabinetului.

Conform Constituţiei şi regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.

După adoptare, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.