JUSTITIENATIONALSTIRI

SCANDAL ÎNTRE BOMBARDIERII DIN JANDARMERIE ȘI COCALARII CARE SCUIPĂ SEMINȚE: Un jandarm a fost spitalizat în urma unei bătăi în apropierea unei discoteci, după ce s-a legat de lume / VIDEO

Vremurile când uniforma dicta comportamentul și disciplina pentru polițiști și jandarmi, chiar și în afara orelor de serviciu, par să fi devenit istorie. Într-un caz petrecut în clubul „Fellas” din Negrești, un jandarm a fost grav afectat în urma unei altercații, situată în aceeași linie cu bătăia din clubul „Bliss”.

În această confruntare, jandarmul a fost cel mai afectat. Incidentul a avut loc la aproximativ 2 dimineața, când un angajat al IJJ Vaslui a fost implicat într-un conflict violent în incinta localului. El l-ar fi lovit cu cotul pe un alt client, declanșând o altercație.

Oamenii de pază i-au scos afară, însă unul dintre aceștia, verișor cu jandarmul, a decis să-i administreze o corecție fizică adversarului acestuia. Utilizând spray cu piper și chemându-și verișorul, și-a continuat agresiunea. Prietenii celui agresat au intervenit și au atacat jandarmul cu pumni și picioare, lăsându-l grav rănit. Jandarmul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Vaslui și a fost dus direct în sala de operații, diagnosticat cu fractură de mandibulă.

Poliția orașului Negrești a fost alertată în jurul orei 2 dimineața că un bărbat a fost agresat cu pumnii și picioarele de mai mulți tineri în zona centrală a orașului. După investigațiile inițiale, s-a stabilit că Mihai Raveică, împreună cu un grup de tineri, au avut un conflict spontan cu jandarmul, în timp ce se aflau într-un club. Se pare că jandarmul, aflându-se și el sub influența alcoolului, a fost parte a incidentului, lovindu-l pe Raveică cu cotul.

În încercarea de a aplana conflictul, Raveică a încercat să discute cu personalul de pază, moment în care jandarmul și un prieten s-au confruntat cu agenții de pază și ulterior au ieșit din club. Aici, ajutați de un văr de-al jandarmului, care era și el agent de pază, l-au agresat pe Vieriu Mihai, aplicându-i spray cu piper și lovindu-l în repetate rânduri.

În final, cei doi au părăsit clubul, dar au fost urmăriți și atacați din nou de Raveică, Vieriu și restul grupului, suferind mai multe leziuni. Jandarmul a fost transportat de urgență la spitalul din Vaslui, iar agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști.

Agresorii au fost duși în fața judecătorului, care a dispus arest la domiciliu pentru cinci dintre ei și control judiciar pentru ceilalți doi. Doi dintre agresori au decis să facă plângere la Tribunalul Militar împotriva jandarmului, sperând că acesta va fi tras la răspundere pentru faptele săvârșite în acea noapte.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.