GENERAL

Scandal MONSTRU în PNL. Turcan ii cere DEMISIA lui Citu: V-ati milogit la Ciolacu sa prindeţi un colţ de pâine

 

Raluca Turcan, ministru al Muncii şi vicepreşedinte al PNL, a cerut, într-un mesaj adresat conducerii PNL, demisia lui Florin Cîţu şi a echipei care a negociat portofoliile ministeriale cu PSD. Turcan susţine că „s-a negociat în genunchi” şi că liberalii au ajuns să se „milogească” la Ciolacu pentru „un colţ de pâine”.

Raluca Turcan a transmis poziţionarea sa faţă de modul cum au negociat colegii liberali pentru Cabinetul Ciucă printr-un mesaj adresat partidului.

Potrivit mesajului intrat în posesia „Adevărul”, ministrul Muncii a cerut demisia lui Florin Cîţu şi a echipei de negociere, despre care a afirmat că a „negociat în genunchi”, ajungând să se „milogească” la Ciolacu pentru „un colţ de pâine”..

Redăm mesajul Ralucări Turcan: Am decis sa nu particip la aceasta şedinţa intrucat votul mi-a fost deja deturnat o data, şi doresc sa nu se mai întâmple lucrul acesta din nou.Doresc însă sa cunoasteti părerea mea despre evenimentele in desfăşurare. Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. In primul rând s-a plecat la drum cu o minciuna. Şi un vot manipulat ordinar. Nu, nu ma refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri şi cu unii şi cu alţii. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o frauda asupra votului colegilor. Din tot ce am citit in presa, nu am văzut nicio idee politica, de viziune, de la negociatorii partidului pe care sa o vedem transpusa in avantajul politic al PNL! PSD-ul v-a dat in fiecare zi teme, la care voi reacţionaţi.

Este puţin spus ca s-a negociat in genunchi. Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greseli şi jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îţi garantez. NIMIC din ce ai spus pana acum, tu, preşedintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un sir de minciuni. Şi nu numai de minciuni dar şi de lipsa de responsabilitate! Florin, eşti dispus sa joci la poker pana şi banii de pensii. De mai bine de o luna ma tin de capul tău şi-ti spun repetat ca de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt ca i-ai luat la rectificare doar ca sa dai tu bine la cifre in postările de pe facebook. Cu totii i-am reproşat lui Orban ca nu a negociat in interesul partidului. Dacă el nu a făcut-o, voi in interesul cui ati făcut-o? Cu siguranta nu al PNL! Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel şi Rares, şi Robert, şi ceilalţi mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat şi am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeţi un colţ de pâine. Va cer sa ieşiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, preşedintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranţă! Dar cu un preţ prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri. Niciunul. Aţi ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat). Si-atunci, va miraţi ca PNL se confrunta cu un asemenea val de critici, câta vreme voi acţionaţi in afara unei legitimităţi politice fireşti? Închei spunand, momentul acesta este o rusine pentru PNL şi cred ca Preşedintele PNL ar trebui sa-şi depună demisia, impreuna cu echipa de negociere!” VOTUL MEU ESTE ÎMPOTRIVA!

Sursa: adevarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.