SCANDAL monstru în PSD: Lovitură CRUNTĂ pentru Gabriela Firea! ”Conduce dictatorial!”
Consilierul general PSD Orlando Culea spune că nu o mai susţine pe Gabriela Firea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), afirmând că multe dintre proiectele propuse a fi implementate sunt făcute doar pentru imaginea primarului, iar ei, consilierii, nu sunt consultaţi, fiind trataţi doar ca nişte simpli votanţi. Culea a mai spus că Firea conduce filiala PSD Bucureşti în mod dictatorial.
„Suntem nemulţumiţi de activitatea doamnei primar în primul rând de cea de la conducerea PSD Bucureşti, întrucât ea înţelege să conducă filiala discreţionar şi dictatorial. A ajuns ca această organizaţie să nu aibă nici măcar sediu, unde membrii nu mai vorbesc şi atunci toată această activitate se răsfrânge şi asupra Consiliului General. Toate lucrurile astea sunt decontate de consilieri şi de partid”, a declarat marţi Orlando Culea înaintea şedinţei CGMB, citat de news.ro.
El acuză că mare parte dintre proiectele de hotărâre sunt propuse doar pentru imaginea primarului general, iar consilierii nu sunt consultaţi cu privire la ele.
„Despre proiectele edilitare, 90 la sută sunt făcute doar pentru imaginea unei singure persoane, a primarului general. Una dintre nemulţiumirile mele şi ale unor colegi de-ai mei care s-au manifestat mai mult sau mai puţin, a fost faptul că noi nu suntem niciodată consultaţi, niciodată întrebaţi, niciodată invitaţi să participăm la deschiderea unor proiecte şi atunci înseamnă că nu există colaborare, noi suntem nişte simpli votanţi”, a explicat Culea.
Orlando Culea a mai precizat că în prezent el şi încă un consilier PSD nu o mai susţin pe Gabriela Firea, însă aşteaptă să se hotărască şi ceilalţi în privinţa susţinerii.
Săptămâna trecută patru consilieri generali au fost excluşi din partid de filiala PSD Sector 5 condusă de primarul Daniel Florea, decizie luată în unanimitate de Comitetul Executiv împotriva acestora pentru că ar fi votat în repetate rânduri împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor din Sectorul 5. Măsura de retragere a sprijinului politic a fost luată încă din aprilie, însă nu a fost niciodată pusă în aplicare, cei patru rămânând pe posturile de consilieri generali, arată PSD Sector 5. Retragerea celor patru ar putea afecta majoritatea pe care o deţine Gabriela Firea împreună cu PSD-ALDE în Consiliul General. Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, consilier general PSD, a declarat pentru News.ro că la primărie nu a ajuns niciun document din partea filialei PSD Sector 5 din care să rezulte că a fost retras sprijinul politic pentru patru consilieri generali, fiindcă dacă era aşa, aceştia nu ar mai fi putut, din aprilie şi până în prezent, să-şi exercite activitatea. De asemenea, Bădulescu susţine că nu înţelege nemulţumirea primarului Sectorului 5, Daniel Florea, în condiţiile în care consilierii generali PSD şi implicit cei patru, au votat întodeauna proiectele benefice pentru sectorul pe care îl reprezintă.
Tot atunci, consilierul general PNL Ciprian Ciucu a comentat, pe pagina sa de Facebook, măsura luată de PSD Sector 5, spunând că primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a pierdut majoritatea în Consiliul General, dar nici chiar PMP nu îi va mai sprijini pe consilierii generali PSD.
„Firea pierde majoritatea în Consiliul General. (…) Din acest moment, pentru o perioadă, depinde cat de repede se vor mişca pesedistii proFirea şi cine urmează pe listă, Firea a pierdut majoritatea in CGMB. Nici chiar PMP nu le va mai putea păzi voturile. Dacă Firea se bucură de antipatia a încă unui sef PSD din Bucureşti, va rămâne fără majoritate iar noi vom avea şansa să dregem o parte din stricaciunile pe care le-a făcut”, a scris Ciucu pe Facebook.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: