SCANDAL MONSTRU LA SPITAL pe cadavrul „stapanului Litoralului”, interlopul Ismail Iasar
Sustragerea cadavrului fostului interlop Ismail Iaşar de către rudele sale, din Spitalul Judeţean Constanţa, a stârnit un amplu scandal soldat cu dosare penale pentru profanare de cadavre, şi cu plângeri împotriva Poliţiei, pentru atitudine pasivă.
Sute de rude şi apropiaţi s-au adunat în curtea spitalului iar câteva zeci au urcat în secţia ATI pentru a prelua cadavrul. Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână a fost informat prin telefon de către medicul de gardă că rudele cer cadavrul pentru a-l duce acasă, însă managerul a cerut respectarea legii.
Dan Căpăţână spune că a sunat la 112 pentru a cere protecţia poliţiei, „însă nu a venit nimeni”. După aproape două ore de la constatarea decesului, rudele au intrat în secţie şi au scos cadavrul. „Nu au fost violenţi, nici verbal şi nici fizic, însă băieţii vânjoşi au intrat în secţie, neţinând cont de starea celorlalţi bolnavi, au zis că oricum îl iau de acolo, cu sau fără voia medicilor, l-au luat cu targa şi l-au coborât în curte, unde a fost pus într-o maşină şi transportat acasă” spune indignat, Dan Căpăţână, care susţine că toată isprava a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
El susţine că rudele ar fi trebuit să aştepte până dimineaţă ,” ştiu că la musulmani mortul trebuie îngropat până la apusul soarelui dar aveau timp„.
Directorul spitalului a făcut astăzi plângere la Parchet împotriva celor care au sustras cadavrul dar şi împotriva Poliţiei, pentru atitudine pasivă. „Puteau trimite trupele DIAS pentru a ne asigura protecţia, se putea întâmpla orice, firma de pază a spitalului nu are agenţi înarmaţi” explică Dan Căpăţână.
Dosar pentru profanare de cadavre
Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Constanţa nu comentează plângerea directorului Dan Căpăţână dar susţine că poliţiştii şi-au făcut datoria. „La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 21.10, polițiștii Secției 3 au fost sesizați de către persoanalul medical al SCJU Constanța cu privire la faptul că, mai multe persoane au sustras cadavrul unui bărbat din unitatea medicală. Deplasați cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind faptul că, I. I., de 65 de ani, din Constanța, a decedat în jurul orelor 19.00, în spital.
Aparținătorii, de religie musulmană, conform tradiției, au solicitat inițial permiterea ridicării cadavrului fără efectuarea necropsiei, ulterior sustrăgându-l din unitatea medicală. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de parchet competentă” informează IPJ Constanţa.
Muftiul cultului musulman –“Rudele lui Săceanu nu au greşit”
Liderul spiritual al comunităţii musulmane din România, Iusuf Murat, nu crede că fapta rudelor lui Săceanu reprezintă un furt de cadavre.
“Eu mă pronunţ doar din punct de vedere religios şi spun că rudele celui decedat au procedat corect “ a declarat muftiul cultului musulman pentru EVZ.
El a făcut trimitere şi la legea 75/2010 ,privind externarea persoanelor decedate de religie islamică. Iniţiatorul ei, fostul deputat al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco Musulmani din România, Aledin Amet, a reuşit să convingă legiuitorii că “în condiţiile legii, persoanele decedate de religie islamică pot fi externate, la cererea familiei, mai devreme de 24 de ore”, explicând că “în România se găseşte o importantă comunitate religioasă islamică, formată în special din etnici tătari şi etnici turci care şi-a păstrat în decursul istoriei tradiţiile”.
Islamul, ca religie, are însă anumite particularităţi, printre care şi obligaţia ca persoanele decedate să fie înhumate într-o perioadă foarte scurtă, în cel mai scurt timp posibil, până la primul apus de soare. Legea a fost iniţiată de deputatul tătar în urma unui scandal din 2009 când un angajat de morgă din Bucureşti a refuzat să predea rudelor din comuna constănţeană Valu lui Traian cadavrul unei tinere decedate. Motivul, era zi de sâmbătă şi morga nu putea fi descuiată până luni dimineaţa. A fost nevoie de intervenţia lui Raed Arafat pentru a-l îndupleca pe “Dorel de la morgă” să vină din weekend pentru a preda cadavrul, şi tânăra să fie îngropată după tradiţia musulmană.
Revoltă în comunitatea turcă din Constanţa
Zeci de membri ai Uniunii Democrate a Turcilor din România s-au adunat în această după amiază la sediu, pentru a protesta faţă de autorităţile române “ care nu ne respectă obiceiurile şi tradiţiile”.
Rudele lui Ismail Iaşar au ţinut să precizeze că duminică seara, deşi în curtea spitalului s-au adunat sute de apropiaţi, nu au fost incidente. Poliţia şi jandarmeria i-a supravegheat de la distanţă “şi cu excepţia femeilor care plângeau şi ţipau de durere nu au fost probleme”.
Au explicat că duminică seara, medicul le-a spus să aştepte două ore pentru a putea prelua cadavrul. “Am lăsat şi un buletin de identitate acolo, ăsta nu este furt de cadavre, aveam hârtia prin care Săceanu nu avea nevoie de necropsie, l-am luat şi l-am dus acasă pentru priveghi, nu trebuia să stăm o noapte pentru a ne lua rămas bun de la el?” au povestit rudele.
Liderul Uniunii Democrate a Turcilor din România, Fedbi Osman, crede că la mijloc “este vorba de o neînţelegere şi autorităţile, cu care avem o relaţie deosebită, vor înţelege că trebuie să ne respectăm tradiţiile, mai ales că avem şi o lege specială pentru asemenea cazuri”.
Revolta urmaşilor lui Săceanu pleacă şi de la supărarea că sunt făcuţi “ţigani şi interlopi”. “Noi suntem turci, urmaşii ienicerilor, ce să facem, să plecăm cu toţii din România? O să facem şi treaba asta dacă presa vine cu asemenea acuze. Ismail Iaşar a fost ca un tată pentru toată comunitatea turcă din oraş, a ajutat şi săracul şi bolnavul, el a fost primul Becali al României, s-a retras din viaţa publică înainte de 2000, s-a împăcat şi cu foştii duşmani”, a precizat familia lui Săceanu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: