Scandal sexual cu minore abuzate la Dinamo: Detalii revoltătoare
Ca și cum multiplele lipsuri cu care se confruntă sportul juvenil în România n-ar fi de ajuns, periodic, apar și știri despre niște cazuri revoltătoare, cu copii abuzați sau agresați de antrenori care nu sunt făcuți pentru meseria pe care o practică. Acum, Agerpres a oferit detaliile unui astfel de caz care, foarte probabil, se va lăsa cu o condamnare penală, având în vedere gravitatea acuzelor.
Constantin Iacoban
Concret, antrenorul de atletism Constantin Cristinel Iacoban, director al Clubului Sportiv Școlar Dinamo, a fost reținut după ce ar fi agresat sexual fete pe care le antrena, potrivit g4media.ro ! În vârsta de 59 de ani, Constantin Cristinel Iacoban e acuzat că și-ar fi atins elevele în zone intime, sub pretextul că le face masaj de recuperare. Un astfel de episod s-ar fi petrecut, în noiembrie 2021, cu o fată de 15 ani.
„Actele de natură sexuală au fost exercitate de inculpat în mod repetat şi prin punerea persoanei vătămate minore în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în timp ce se aflau într-o garsonieră din Bucureşti, unde cei doi ajunseseră ca urmare a pretextului invocat de inculpat de efectuare a unui masaj de refacere musculară, în contextul unui raport de autoritate generat de relaţia profesor – elev şi a unei disproporţii fizice dintre aceştia“, au precizat anchetatorii.
Procurorii au informat că, joi, profesorul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă în aceeaşi zi şi dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: