POLITICA

SCANDAL sexual în PSD!

Cutremur pe scena politică. Marius Budăi ar fi încercat să abordeze femei noaptea după ce ar fi consumat alcool la evenimentele importante ale partidului. Surse din PSD au declarat pentru Libertatea că ministrul muncii ar fi sunat-o pe o deputată la un hotel din Olimp, în august 2022. Apoi, la finalul lunii ianuarie, la un hotel din Sinaia, Budăi ar fi provocat un episod asemănător. Jurnaliștii Realitatea au încercat să obțină un punct de vedere de la ministrul Muncii, însă deocamdată nu a răspuns la solicitări.

Partidul Social Democrat organizează la începutul fiecărei sesiuni parlamentare o reuniune a deputaților și senatorilor la munte sau la mare. La unele dintre aceste evenimente, Marius Budăi ar fi abordat o colegă care, culmea, venise împreună cu soțul.

În luna august, ministrul Marius Budăi a sunat noaptea o deputată PSD, care era cazată în același hotel. Deputata PSD nu era singură în cameră, ci împreună cu soțul, cu care venise la evenimentul de la mare. Soțul a reacționat și a avut o discuție aprinsă cu ministrul Budăi la parterul hotelului, potrivit mai multor martori oculari, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

ACUZAȚII: MINISTRUL BUDĂI ABORDEAZĂ COLEGELE DE PARTID

„Momentul a fost jenant, Budăi încerca să fie macho man, iar deputata era cu soțul ei în cameră. Nu era pentru prima dată când avea un astfel de comportament, mai ales când bea, dar aici s-a trezit că dă peste un bărbat. Deputata nu avea nicio vină, totul a fost extrem de delicat.

Incidentul a fost raportat și la conducerea partidului, care nu a luat nicio măsură în această speță, a declarat femeia sunată de Budăi, pentru Libertatea.

În urmă cu mai bine de 3 săptămâni, Budăi ar fi avut un alt derapaj. Acesta ar fi încercat să convingă mai multe femei să meargă în așternuturile sale la reuniunea partidului de la Sinaia. Totul s-ar fi întâmplat într-un hotel din Sinaia, pe fondul aceluiași consum de alcool.

ACUZAȚII: BUDĂI SE ÎMBATĂ ȘI ÎNCEPE SĂ DEA TELEFOANE

Era foarte beat. Nu știu dacă băuse mult sau nu ține la băutură, dar arăta ca un om foarte beat. Problema majoră nu este că se îmbată, că asta putem face cu toții, ci că nu se mai controlează. Iar când se îmbată începe să dea telefoane, începe să vorbească urât sau să aibă gesturi nepotrivite.

Budăi este la al doilea mandat de ministru al Muncii. Acesta este căsătorit și are un copil. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să obțină un punct de vedere de la Marius Budăi, dar fără succes.

Vezi si – BUCĂTARUL PEDOFIL. CONSILIER LOCAL DIN PARTEA PSD!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.