Scandal uriaş în Guvern. Arafat a răbufnit! Ce i-a transmis lui Alexandru Rafila
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din MAI, secretarul de stat Raed Arafat, a reacționat după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a propus ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătății.
Alexandru Rafila are în plan o eventuală integrare a SMURD în Ministerul Sănătăţii (MS), dar Raed Arafat nu este încântat de propunere. Acesta a declarat că ar face decât „să slăbească sistemul şi să strice ce s-a construit”. Oficialul a mai spus că nu vede rostul schimbării.
„Integrarea în MS a SMURD sau ruperea modului de lucru al sistemului de urgenţă care există la momentul actual, care este un mod integrat cu DSU şi care şi-a dovedit eficienţa – cel puţin pe durata pandemiei s-a văzut foarte clar eficienţa unei coordonări unitare – şi întoarcerea în timp la un model în care fiecare era într-un alt loc nu face decât să slăbească sistemul şi să strice ce s-a construit.
Mergem mai departe pe un model integrat. Cu MS se colaborează, dar coordonarea este într-un singur singur loc. La o intervenţie nu merge numai Ambulanţa, medicul, merg şi pompierii, şi SMURD-ul, elicopterul”, a declarat dr. Raed Arafat, care s-a aflat joi la Braşov, cu prilejul inaugurării noii clădiri a UPU-SMURD.
„Acest sistem, de când l-am dezvoltat, din 2007, l-am dezvoltat să mergem împreună. (…) Nu văd acum niciun motiv să rup acum, unele la Interne, altele la Sănătate, şi să stricăm ceea ce s-a dovedit foarte eficient”, a spus şeful DSU.
Rafila și Arafat au ajuns la cuțite
Ministrul social-democrat al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat într-o dezbatere publică, joi, că SMURD trebuie să renunțe la Ministerul de Interne și să vină la Ministerul Sănătăţii.
„SMURD este o structură a DSU care şi-a făcut foarte bine datoria. Întotdeauna le voi mulţumi public pentru ceea ce fac, dar integrarea serviciilor de urgenţă cu celelalte servicii de urgenţă prespitalicească pe care le oferă sau UPU sau compartimente de primiri urgenţe cu celelalte activități ale sistemului sănătate este absolut necesară. Ele nu funcţionează separat.
Trebuie să funcţioneze integrat, iar lucrul ăsta trebuie să fie o politică de sănătate a statului român care nu trebuie să ţină cont de persoanele care într-un mod sau altul ocupă o poziţie de demnitate publică în aceste domenii, ci trebuie să ţină cont de nevoia oamenilor din România de a beneficia de servicii de sănătate”, a mai spus Alexandru Rafila.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: