NOUTATIPOLITICA

SCANDALOS! 24 de lei meniul de prânz, prețul maxim pe care este dispus un deputat să-l plătească pentru ciorbă, felul doi și desert

Camera Deputaților a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare maximală de 21 milioane lei pentru servicii de concesiune pe doi ani a cantinei și bufetelor din incintă, cu posibilitatea extinderii pe încă un an. Contractul are posibilitatea de extindere pe încă un an, iar redevența se va plăti lunar. Beneficiul viitorului concesionar se calculează după plata tuturor cheltuielor și a redevenței către deputați, scrie Economedia .

Este același contract de concesiune pe care deputații l-au mai scos la licitație și în luna aprilie, dar la care nu s-a prezentat niciun ofertant. Acum, ei mai încearcă o dată și, cel mai important, vor același preț maxim pentru masa de prânz, 20 de lei cu TVA, felul 1 și felul 2. Și mai vor ceva deputații: conesionarul să dea drumul la cantină în cel mult 60 de zile, dar nu mai târziu de 1 noiembrie.

„Camera Deputaților va concesiona serviciile de alimentație publică în cadrul „Salonului Brâncovenesc” și a unor bufete, cu scopul de a asigura pregătirea și servirea hranei pentru deputați, personalul din serviciile Camerei Deputaților, ziariști acreditați la Camera Deputaților și pentru alți participanți la lucrările în plen și în comisii ale Camerei Deputaților, precum și pentru acțiunile de protocol ale acesteia.

Activitatea se va desfășura la Restaurantul „Salon Brâncovenesc” (nivel S1) și la nivelul bufetelor situate la nivel 1M, 2 și 3 și presupune servicii de pregătire și servire a mesei pentru salariați și alte categorii de persoane din Palatul Parlamentului (mic dejun, dejun, cină festivă, mese oficiale, dineuri, cocktail-uri, etc.), iar ocazional pot fi solicitate servicii de catering la evenimentele desfășurate în spațiile aparținând Camerei Deputaților (seminarii, simpozioane, reuniuni, conferințe, etc.)”, este descrierea achiziției.

Spațiile vizate sunt restaurantul „Salon Brâncovenesc” la nivelul S1, 1 bufet la nivelul 1M, 1 bufet la nivelul 2 şi 1 bufet la nivelul 3 din Camera Deputaţilor.

Concesionarul va trebui să asigure servirea mesei luni-joi, între intervalul 11.00 – 16.00 și vineri, între 11.00 – 14.00 pentru un grup țintă de circa 2.000 de persoane, angajați din Camera Deputaților sau vizitatori și să poată extinde, la cerere, acest program, în caz că există solicitări pentru simpozioane, cocktailuri, alte evenimente de acest tip. Pentru cele trei bufete, să pregătească zilnic și să prezinte listele cu prețurile și gramajele pentru băuturi, sendvișuri, cafea, ceai.

Cum arată masa la cantină? Cităm:

„1) două variante de meniuri economice (cu maxim două repetări pe săptămână), la prețul de maxim 20 lei cu TVA/meniu care vor cuprinde fel principal + garnitură;

2) două variante de meniu office compuse din două feluri de mâncare (felul 1 + felul 2) + desert, la un preț maxim de 24 lei cu TVA/meniu:

a) felul 1 (min. 350 ml): supe, ciorbe, borșuri, aperitive calde și altele asemenea;
b) felul 2: fripturi/șnițele (min. 120 gr.), mâncăruri scăzute (min. 150 gr.) împreună cu garnituri (min. 200 gr.) și salate (min. 120 gr.) și altele asemenea + chiflă/pâine (min. 30 gr.);
c) desert (min. 100 gr.): fruct, prăjitură, înghețată, etc.

3) un meniu vegetarian/vegan;

4) un meniu diversificat care să includă și alte feluri de mâncare și desert, altele decât cele din meniurile prezentate mai sus”.

Ofertele se desfac în 22 august, departajarea lor se face în funcție de cea mai mare redevență lunară pe care operatorul interesat să opereze cantinele și bufetele o întorc Camerei și de investiția cea mai ridicată pe care operatorul o va face la fața locului – minim 124.000 de euro.

Clădirea Camerei Deputaților este emblematică pentru București și România, fiind construită în perioada comunistă, în urma unor investiții colosale. Are o valoare estimată, în prezent, de 4 miliarde de euro. La această dată, secțiuni din clădire trec printr-un proces de restaurare și modernizare.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.