SCANDALOS! Pe Aeroporul Internațional Cluj, polițiștii de frontieră români poartă însemnele ambasadei SUA pe uniformă
Tot mai mulți clujeni se arată indignați că pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, unii polițiști de frontieră români îi întâmpină pe călători, cu însemnele Ambasadei SUA pe uniforma militară, fapt ilegal și extrem de grav. Românii au sentimentul umilitor și penibil că revin acasă într-o țară ocupată de o mare putere.
Un clujean a sesizat pe blogul personal această ilegalitate care aduce prejudicii de imagine Poliției Române și independenței României: ”O angajată a poliției de frontieră din aeroportul Cluj, care mi-a verificat actele de călătorie de mai multe ori, atât la sosire cât și la plecare, în ultimele luni are atașată legitimația de acces de o panglică pe care scrie ”United States Embassy – Bucharest” peste uniforma de serviciu cu insemnele instituției și ale statului față de care a depus jurământul de credință și ai cărui cetățeni o plătesc. De curând am reușit, în sfârșit, să-i fac o poză.
Am studiat atât Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului cât și Regulamentul pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie din 06.07.2010. Nu sunt jurist insă la Capitolul 1 – reguli generale, scrie destul de clar: ”Se interzic portul altor articole de echipament nespecifice sau combinate, cu excepţia celor descrise şi asigurate conform reglementărilor în vigoare”. Bănuiesc că situația aceasta incalcă și alte prevederi legale ce țin de respectul față de insemnele statului. Am călătorit mult in ultimii 25 de ani insă nu am văzut nicăieri, din Irlanda până in Rusia și din Israel până în Norvegia, un caz similar. Este ilar pentru un cetățean străin și absolut injositor pentru un român să fie întâmpinat la frontiera României de un polițist ce poartă insemnele altui stat. Așa ceva nu am văzut nici măcar in aeroportul din Baghdad, in timpul războiului, când alături de polițiștii de frontieră irakieni erau soldați americani dar fiecare cu uniforma și însemnele sale. Nu se întâmpla așa ceva nici in primii ani după al 2-lea război mondial, când armata roșie era pretutindeni in România. Chiar și atunci se respectau aparențele”.
Ecusonul cu numele ofițerului român era susținut de o panglică cu însemnele unui stat străin, fapt ce aduce întinarea unei uniforme a statului nostru.
Publicația NapocaNews solicită deschiderea imediată a unei anchete publice prin care se se cerceteze cum a fost posibilă folosirea însemnelor unui stat străin pe uniformele poliției de frontieră și să se ia măsurile legale severe împotriva ofițerilor care au încălcat legea și induc românilor sentimentul că România este o țară sub ocupație străină.
România nu este colonie SUA! De asemenea, pentru această atingere a suveranității României pe un aeroport aflat sub jurisdicția statului român se impune demisia comandantului aeroportului clujean David Ciceo, care nu a luat măsurile necesare pentru ca uniforma poliției de frontieră să nu fie un doar un decor pentru însemnele altui stat străin. (NapocaNews)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: