JUSTITIENOUTATIȘTIRI BUZAU

SCANDALOS: Poliţiştii din dosarul D.I.I.C.O.T. al lui „Piticu” sunt PROTEJATI / Judecatoru’ Stanescu ANCHETAT

Poliţiştii trimişi în judecată în dosarul întocmit de DIICOT pe numele afaceristului Dorin Marinescu-„Piticu”, au fost puşi la dispoziţia inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi activează în diverse servicii din IPJ, pe posturi din „structuri de suport”, adică nu au voie să întocmească şi să semneze dosare specifice.

Astfel, potrivit unor informaţii interne, comisarul şef Liviu Gavrilă, fost şef al Biroului de Macrocriminalitate Economică în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice lucrează acum la Serviciul Ordine Publică, la fel ca şi comisarul Ionel Onel, tot de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (S.I.C.E.). Cît îl priveşte pe agentul şef principal Dănuţ Draghia, acesta a fost trecut de la SICE, la Serviciul „Cabinet” din Inspectoratul de Poliţie al judeţului.

Reamintim că, DIICOT Buzău a finalizat unul dintre cele mai răsunătoare dosare din ultimii ani-cel al contrabandistului de alcool Dorin Marinescu zis Piticu. El a fost trimis în judecată la începutul acestei luni pentru zeci de ilegalități, iar cercetarea sa penală a scos la iveală că, ani la rînd, a beneficiat de protecția unor oameni din instituțiile statului, care ar fi trebuit să îl demaște.

Perioada pe care au investigat-o procurorii DIICOT a fost curprinsă între anii 2012 -2015.

Ancheta a arătat că , în acest interval, Dorin Marinescu zis Piticu a acționat prin trei societăți comerciale și ajutat de 3 oameni de casă care îi erau și angajați. Procurorii au întocmit o listă lungă cu neregulile săvîrşite de aceştia. În mare, la firmele afaceristului erau produse băuturi alcoolice contrafăcute şi erau produse în mod clandestin ambalaje pet. “…Activitatea infracţională a constat şi în producerea în mod clandestin de ambalaje pet de 2 si 3 litri, neînregistrarea utilajelor şi instalaţiilor de producere de preforme şi sticle pet în patrimoniul societăţii, neînregistrarea producţiei de preforme pet şi sticle pet de 2 si 3 litri în evidenţele contabile ale societăţii, înregistrarea de cheltuieli fictive de aprovizionare cu materii prime (struguri şi cereale), simularea unor operaţiuni comerciale de comerţ cu cereale prin întocmirea de acte false, ca efect al înţelegerii frauduloase avute cu inculpatul Sandu Mihai, întocmirea de acte false pentru crearea unui stoc scriptic de materii prime ce au generat cheltuieli fiscale nedeductibile fiscal, cu ascunderea identităţii adevăratului furnizor al mărfurilor, întocmirea de borderouri false de achiziţii de struguri vizînd cantităţi mult mai mari decît cele reale, vinificate la punctul de lucru Greceanca, vinul rezultat fiind îmbuteliat în sticle pet de 2 si 3 litri, produse clandestin ori neînregistrate, cu consecinţa neevidenţierii contabile a veniturilor rezultate….”, se arată într-un comunicat de presă emis de DIICOT.

„Sprijinit de un impresionant palier de protecţie”

Mai interesant este modul în care afaceristul a primit sprijin chiar de la oameni aflați în interiorul unor instituții care îl verificau. Procurorul de caz a trimis în judecată un fost judecător, 4 poliţişti dintre care unul din cadrul IGPR, dar şi un expert autorizat de pe lîngă Tribunalul Buzău. Toţi aceştia ar fi acoeprit ilegalităţile lui Dorin Marinescu, zis Piticu, sau mai mult, ar fi divulgat date din anchetă şi mijloace de probă pe care urmau să le ceară în instrumentarea dosarelor în care Marinescu era inculpat.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul Marinescu Dorin a fost sprijinit de un impresionant palier de protecţie şi sprijin, format dintr-un magistrat, mai mulţi lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Buzău şi IGPR, un expert contabil şi funcţionari cu atribuţii de conducere şi control la cvasiunanimitatea instituţiilor şi autorităţilor de stat cu reprezentare în plan local, regional sau chiar central…”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Prejudiciu de aproape 15 milioane de lei

La schimb, aface­ristul obişnuia să le ofere drept cadou bani, vin sau alte tipuri de alcool produse de el. Valoarea cadou­rilor oferite de Marinescu era derizorie.
De pildă, unui poliţist din IGPR cu grad de comisar şef, Marinescu i-ar fi trimis 500 de lei şi 4 litri şi jumătate de vin. Singurul cercetat în stare de arest în acest dosar este Dorin Marinescu zis Piticu , acuzat de 25 de fapte penale, în special evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. Prejudiciul în acest dosar este de aproape 15 milioane de lei. Pentru recuperarea acestei sume, anchetatorii au instituit sechestru pe 44 de imobile şi terenuri, unele dintre ele sedii clandestine de producere a alcoolului. Anchetatorii au pus sub sechestru şi 5 maşini de lux, 2 bărci , o navă de sport de agreement şi sume de bani aflate în conturi care să acopere prejudiciul creat statului.

ALTA STIRE PREZENTATA IN COTIDIANUL OPINIA BUZAU:

Scăpat basma curată în ur­ma scandalului „Atac“, în care numele său apare într-un raport al Inspecției Judiciare alături de cel al fostului său coleg de instanță și secție de la Tribunalul Buzău, Eugen Irimia, fostul judecător sindic Gabriel Mihail Stănescu este acuzat de procurorii DIICOT Buzău că ar fi luat mită, în mai multe rânduri, de la un controversat afacerist buzoian pentru a-l scăpa pe acesta de răspundere contravențională într-o cauză fiscală.

Mituitorul este Dorin Marinescu, zis „Piticul“, unul dintre cei mai vânați contraban­diști cu alcool falsificat din sud-estul țării. Marinescu a fost arestat preventiv miercuri, pentru 30 de zile, printr-o decizie a Curții de Apel Ploiești, care a admis cere­rea, în acest sens, a procurorilor DIICOT Buzău. Instanța a respins însă solicitarea oamenilor legii în ceea ce privește arestararea la domiciliu a fostului judecător Gabriel Stănescu. Decizia nu es­te definitivă și, cel mai pro­ba­bil, va fi atacată de procurorii anti-mafia.

Dorin Marinescu a fost re­ținut marți pentru 24 de ore, în timp ce despre Stănescu se vorbește că a fost ridicat în acceași zi de mascați și dus la sediul DIICOT, iar joi prezentat instanței cu propunerea luării măsu­rii preventive a arestului la domiciliu. Stănescu a fost săltat chiar în ziua în care președintele Iohannis a semnat decretul privind elibe­rarea lui din funcție prin pensionare.

Potrivit unor surse judicia­re Do­rin Marinescu este cercetat pentru evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidențe contabile, indu­cere în eroare și ultraj, prejudiciul estimat fiind de aproape 10 milioane de lei, respectiv 100 de miliarde de lei vechi.

Magistratul Gabriel Stă­nescu ar fi ajuns în atenția DIICOT în urma unor soluții date în favoarea lui Marinescu pe răspundere contraven­țională. Mai exact, potrivit acelorași surse, una dintre firmele controlate de Dorin Marinescu ar fi fost scăpată recent printr-o decizie, în apel la Tribunalul Buzău, de o amendă contravențională, aplicată de inspectorii Antifraudă în urma unui control. Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală câștigase pe fond, la Jude­cătoria Buzău, procesul cu societatea amendată. La Tribu­nalul Buzău, sentința ape­lată de firma respectivă a fost schimbată radical, sancțiunea amenzii contravenționale fiind înlocuită cu sancțiu­nea avertismentului, contravenienta fiind doar atenționată asupra pericolului social al faptei săvârșite și i s-a recomandat să respecte dispozițiile legale.

Membrii echipei de control, amenințați telefonic de „Piticu“

„La data de 08.11.2016 pro­curorii DIICOT- B.T.Buzău au dispus punerea în mișcare a actiunii penale față de inculpatul MA­RINESCU DORIN, administrator pe perioada derulării activității infracționale la S.C. BA­CHUS DEALU­RILE ISTRITEI SRL Buzău, fosta S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzau, pentru comiterea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, dela­pidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidențele contabile, ultraj, inducerea în eroare a organelor judiciare și dare de mită.

Totodată, prin ordonanța din data de 08.11.2016, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Stănescu Mihail Ga­briel – jude­cător la Tribunalul Buzau, Sectia a II-a Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal la data săvârșirii faptelor, pentru co­miterea a șase infracțiuni de luare de mită.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada ianuarie 2012 – decembrie 2015, in­culpatul Marinescu Dorin îm­preună cu suspecții R. P. și B. G., în calitate de lucrători cu atribuții de recepție și ges­tiune, au constituit un grup infracțional organizat având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și neevidențierea tuturor veniturilor rezultate din comercializarea de vin alb și roșu ori de băuturi intermediare, calificate ca fiind vin (bă­uturi care aveau în componență alcool etilic, ca materie primă accizabilă, pentru care societatea comercială referită nu avea autorizație de antrepozit fiscal) și însușirea de su­me de bani din patrimoniul S.C. CONTINENTAL SERV IMPEX SRL Buzău prin justificări fictive de achiziții de materii prime, acoperite cu înregistrări inexacte în conturile contabile specifice. Ascunde­rea sursei impozabile sau ta­xa­bile s-a reali­zat în perioada de referință prin achiziționarea unei cantități de struguri mult mai mari decât cea înscrisă în documentele de achiziție, surplusul rezultat fiind transformat în must nefermentat ob­ți­nut fără evi­dențiere contabilă și supus procesului de vini­fica­ție, iar produsul final obținut, respectiv vin alb, roșu sau băutură intermediară definită ca vin fiind comercializat fără înregistrarea veniturilor în evi­dențele contabile.

Prejudiciul total cauzat bu­ge­tului de stat este în cuantum de 9.600.000 lei.

Totodată s-a reținut că în timpul controlului efectuat de că­tre inspectorii Direcției Ge­ne­rale de Antifraudă Fiscală, în perioada 16.06. – 30.09.2015, inculpatul Marinescu Dorin și suspecta R. P. au refuzat să pună la dispoziția echipei de control documentele contabile solicitate, au interzis echipei de control pătrunderea în spa­țiile unui punct de lucru situat în comuna Breaza, sat Grecean­ca, județul Buzău, prin interpunerea unui număr de patru câini, în vederea blocării accesului la res­pectivele spații.

De asemenea, inculpatul Ma­rinescu Dorin a amenințat telefonic un membru din echi­pa de control cu acte de violen­ță și executarea pe viitor a unei pedepse privative de li­ber­tate, înscenând totodată, în timpul controlului, furtul unor docu­mente de evidență contabilă, a unui laptop și a unui telefon mobil“, se arată în comunicatul DIICOT.

Judecătorul Stănescu, șpagă un miel și 75 litri de vin

„Totodată, în cauză există sus­piciunea rezonabilă că în perioada 30.01.2015 – 21.02.2016, inculpatul Stănescu Mihail Gabriel, magistrat judecător, a primit de la inculpatul Marinescu Dorin, personal sau prin interpusul suspect M. C., în șase rânduri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin și o carcasă de miel, precum și alte bunuri, pentru ca acesta să pronunțe o soluție favorabilă S.C. CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzău, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Buzău – Sectia a II-a Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal, care avea ca obiect anularea unui raport de inspecție fiscală întocmit de către DGRFP Galați și a deciziei de impunere fiscală emisă de aceasta instituție în baza raportului de inspecție fiscală.

Pe fondul dat, magistratul judecător – inculpatul Stănescu Mihail Gabriel, contrar probelor existente la dosarul cauzei, cu ignorarea flagrantă a normelor care legiti­mează calitatea procesuală pasivă, cu eludarea motivelor formulate în întâmpinările depuse de către autoritățile fiscale ale statului român, a pronunțat o sentință civilă prin care a anulat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fiscală emise de către DGRFP Galați, ca efect al admiterii acțiunii formulată de către SC CONTINENTAL PROD 2000 SRL Buzău, societate comercială administrată de către inculpatul Marinescu Dorin.

Ulterior, prin decizia civilă din data de14.06.2016, respectiva sentință a fost casată în integralitatea sa de către Curtea de Apel Ploiești – Secția a II-a Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal.

La data de 08.11.2016 DIICOT – Biroul Teritorial Bu­zău a solicitat Curții de Apel Ploiești luarea măsurii ares­tării preventive față de inculpatul Marinescu Dorin și a măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpatul Stănescu Mihail Gabriel.

Prin încheierea din data de 09.11.2016, Curtea de Apel Ploiești dispus arestarea preventivă a inculpatului Marinescu Dorin pentru o perioadă de 30 zile dispunând totodată respingerea propunerii DIICOT – B.T. Buzău de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu față de inculpatul Stănescu Mihail Gabriel.

Cauza este instrumentată cu sprijinul Serviciului de Com­batere a Criminalității Organizate Buzău și Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și ga­ranțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, se mai preci­zează în comunicatul DIICOT.

Sute de tone de vin contrafăcut, în en-gros-uri din țară

Vestea că unul dintre cei mai controversați afaceriști buzoieni a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care fostul judecător sindic Mihail Gavril Stănescu, proaspăt pensionat, are calitate de inculpat, a produs mare bulversare în Buzău.

De altfel, în urbe circulă o legen­dă, conform căreia Dorin Marinescu – proprietarul fabricii de alcool de pe strada Primăverii, din spatele fostei Întreprinderi de In și Cânepă, ar deține un caiețel în care a notat de-a lungul timpului toate „atențiile“ date unor oameni importanți din admi­nistrația locală și centrală pentru a-și desfășura în liniște afacerile.

În 2013, afaceristul buzoian a fost acuzat de oamenii legii că ar fi vândut în mai multe en-gros-uri din țară peste 220 de tone de vin contrafăcut. La acel moment, punctele sale de lucru au făcut obiectul unor ample percheziții efectuate de ofițerii Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. și polițiști de la Serviciile de Investigarea Fraudelor de la I.P.J. Buzău și I.P.J. Prahova, împreună cu inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Dorin Marinescu fiind suspectat că având ajutorul altor ze­ce administratori de firme (în cali­tate de distribuitori), în doar patru luni a furnizat în vederea comercializării, în mai multe en-gros-uri din Argeș, Brăila, Buzău, Ialomița și Prahova, băuturi falsificate, la pet-uri de 2 litri. Cu ocazia cercetărilor, a reieșit că buzoianul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de astfel de băutură falsificată, în valoare de 770.000 de lei. Laboratorul de Ana­­lize Vitivinicole Valea Călugărească și specialiștii oenologi au stabilit că băutura în cauză nu se încadrează în limitele Legii Viei și Vinului – 244/2002. „În timpul verificărilor s-au mai descoperit alte 27.000 litri de vin falsificat, marfa fiind reținută, întrucât, conform ana­li­zelor, s-a descoperit ca fiind o combinație de alcool, apă exogenă și alte substanțe chimice, etichetate drept vin“.

Terenul fertil din prundul Buzăului vândut de Primărie lui Marinescu ca fiind „neproductiv“

Dorin Marinescu s-a lansat inițial în afaceri cu păcănele și, ulterior, s-a implicat în afaceri cu alcool și în imobiliare, având colaboratori alți doi controversați afaceriști buzoieni. Grație dărniciei cu care se vorbește că împărțea atențiile, „Piticu“ n-a avut de-a face prea mult cu legea, beneficiind de protecție la toate nivelurile.

Spre exemplu, ani buni, borhotul rezultat din producerea alcoolului de la fabrica din spatele fostei Întreprinderi de In și Cânepă a fost de­versat aiurea sau chiar în canalizarea municipiului. S-au deschis anchete, dar, cam atât.

Din cauza deversării de pe terenul din zona fabricii de sale de alcool, Dorin Marinescu a fost arătat cu degetul de legumicultorii din zonă care au cerut Primăriei, conduse de fostul edil Constantin Boșcodeală, să stopeze poluarea. Decidenții din Palatul Comunal au găsit rapid soluția, vânzând terenul la licitație și pe un preț de nimic tocmai poluatorului, după ce, suspect, îl catalogase ca nefiind bun nici măcar pentru agricultură, deși acolo erau cultivate legume.

Pe terenul vândut cu numai 8 eurocenți/mp, și pe care făceau agricultură de câțiva ani, cu acordul celor din Primărie, opt familii din cartierul Dorobanți, noul proprietar, nimeni altul decât Dorin Marinescu prin firma sa SC Continental Servimpex SRL – transformată între timp în SC Cosma Sorin Gabriel SRL -, a băgat plugul în parcelele cu ceapă și cartofi ce urmau să fie recoltate.

Prețul foarte mic, de doar 2.390 de euro pentru 29.000 de metri pătrați, era explicat de primarul Constantin Boșcodeală prin faptul că terenul nu este bun de nimic. „Am făcut o expertiză, care l-a scos că nefiind nici măcar teren agricol“, explica fostul edil șef în 2010, prețul foarte mic de la care a pornit licitația.

Potrivit reprezentanților Pri­măriei, cei 29.000 de metri pătrați de teren au fost cumpărați de firma SC Continental Servimpex SRL, în urma unei licitații, organizată pe data de 15 octombrie 2010. Aceasta a concurat cu o singură firmă și a câștigat cu suma de 2.390 de euro, puțin peste prețul de pornire a licitației.

Întrebat dacă știe cui i-a revenit terenul pe care îl dorea salvat de la poluare, primarul Boșcodeală a declarat pentru adevărul.ro că nu știa nici măcar că s-a vândut.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.