Scandalul din PNL a trecut la un alt nivel. ‘Gruparea hoților condusă de Alin Nica a furat alegerile’
Preşedintele ales în 3 iulie la Conferinţa municipală invalidată a PNL Timişoara, Raul Ambruş, a anunţat ca va contesta alegerile de sâmbătă, unde a fost declarat câştigător Cosmin Tabără.
„Gruparea hoţilor din PNL Timiş a legiferat, astăzi, la nivel de partid, frauda. Gaşca condusă de Alin Nica, care a epurat de pe liste 320 de membri ai PNL Timişoara, are tupeul să ne acuze pe noi că am fi bătăuşi”, a scris pe Facebook, Raul Ambruş.
Liberalul a criticat şi prezenţa forţelor de ordine.
„Nu noi am chemat zeci de forţe de ordine, inclusiv din aparatul de stat, care vor răspunde pentru actele lor, nu noi am organizat alegerile, nu noi am măsluit convocatorul, nu noi am suspendat colegi abuziv şi nu noi am exclus de la numărătoarea voturilor toţi colegii care nu au convenit.Dacă în PNL Timişoara erau alegeri libere şi corecte nu se ajungea aici! Dar, nu au fost. Alegerile de astăzi au fost furate de Alin Nica şi Dănuţ Groza”, a mai scris Ambruş.
Raul Ambruş mai este de părere că Alin Nica, preşedintele interimar al PNL Timiş a creat tensiunea din partid.
„După o lună de zile de abuzuri ale acestei găşti a răului din PNL Timiş ce s-ar fi aşteptat. Sunt oameni care au muncit pentru partid şi s-au trezit exluşi, cu drepturi îngrădite pe nedrept. Tensiunea din partid a creat-o Alin Nica prin manevrele sale nestatutare şi nelegale.Văd că preşedintele interimar nu are nicio ruşine să-şi numească bătăuşi colegii care l-au făcut preşedinte, doar pentru că au venit să îşi ceară sau să îşi apere drepturile statutare”, a scris Ambrus.
În final , Raul Ambruş anunţă că alegerile de sâmbătă vor fi contestate.
„Mergem înainte şi vom contesta alegerile de astăzi, avem această datorie morală faţă de oamenii care au fost nedreptăţiţi”, a scris Ambruş.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: