Scandalul dozelor de vaccin ia amploare! Câte vaccinuri a comandat Guvernul Cîțu pentru fiecare român
Scandalul dozelor de vaccin ia amploare, în condițiile în care Guvernul condus de Florin Cîțu a comandat o cantitate de vaccinuri care se dovedește a fi ridicol de mare, în comparație cu populația de azi a României.
Scandalul dozelor de vaccin ia amploare! Guvernul Cîțu se vede pus în imposibilitatea de a justifica numărul uriaș de vaccinuri comandate.
Chiar dacă alte valuri ale pandemiei de anunță la orizont, românii ar putea să se vaccineze pentru următorii 6 ani consecutivi cu dozele comandate de Cîțu.
Scandalul dozelor de vaccin ia amploare! 7,5 doze pe cap de român
România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19, deşi populația rezidentă este de circa 19,3 milioane, conform INS.
În această cifră sunt însă și românii plecați în străinătate, dar care nu au renunțat la rezidență.
Practic sunt mult mai puțini cei pentru care guvernul a comandat această cantitate uriașă de vaccinuri, transmite Gazeta Românească din Italia.
Cu 120 de milioane de doze de vaccin comandate ne dăm seama că, la un calcul simplu, am avea 7,5 doze pentru fiecare persoană care poate fi vaccinată, scrie observatornews.ro.
Campania de vaccinare trenează
Doar câteva mii de români se mai imunizează zilnic şi vindem sau donăm sute de mii de vacinuri. Şeful Guvernului spune că sunt doar comandate, nu înseamnă că am dat deja şi banii.
Cum nu am atins încă pragul de cinci milioane de imunizări, daca ne raportăm la numărul doritorilor, înseamnă 24 de doze pentru fiecare.
Ne-ar ajunge în următorii şase ani pentru 16 milioane de oameni.
Întrebat de ce România plăteşte atâtea vaccinuri, Premierul Florin Cîţu are o explicaţie.
”Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze. Ele nu sunt pentru un an, ci pentru mai mulți ani. De la început s-a știut că pandemia poate nu trece în primul an și poate e nevoie de doze pe următorii ani.”.
Aproximativ 45 de mii de doze au expirat în depozite
România a recepţionat până acum aproape 17 milioane de doze de vaccin. 11 milioane au fost distribuite, iar alte 5,5 milioane sunt în depozite.
500 de mii au fost donate către alte ţări, cele mai multe către Republica Moldova, iar în jur de un milion, vândute. Aproximativ 45 de mii de doze au expirat în depozite, potrivit sursei citate.
Comisia Europeană a investit 2,7 miliarde de euro în companiile care au anunţat că vor găsi un vaccin care să ne ajute în lupta cu virusul SARS-CoV-2.
Dacă toate ar fi primit avizul pentru produs, firmele ar fi livrat 4,4 miliarde de doze de ser până în 2023.
Mai mult decât populaţia Uniunii Europene. România poate accesa 4,3% din dozele achiziţionate de Comisia Europeană, arată sursa citată.
”De la bun început a fost definit acest mecanism de donaţii şi de revânzare. După cum am văzut, Comisia Europeană a şi anunţat că va sprijini ţări emergente prin donaţia a 100 de milioane de doze. România, la fel, a donat.” a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: