Scandalul eliminării BREVETELOR vaccinurilor anti-Covid. Care este pozitia Pfizer
Disputele privind suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid continuă. O ridicare temporară a brevetelor este cerută în special de India şi Africa de Sud pentru a putea accelera producţia, dar mai multe state, precum și companiile producătoare, se opun vehement.
Șeful Pfizer nici nu vrea să audă ca firma sa să renunțe la brevetele privind vaccinurile COVID-19, excluzând ideea renunțării la proprietatea intelectuală.
Avertismentul şefului Pfizer
Șeful Pfizer, Ben Osborn, a declarat că renunțarea la brevete ar putea duce la o penurie de materii prime „în mai multe țări”, iar asta ar însemna chiar că alte vaccinuri nu vor reuși să-și îndeplinească obligațiile.
Aprovizionarea cu vaccinuri va „avea un impact foarte rapid pe termen scurt ca urmare a împărțirii formulei vaccinurilor, susține Osborn.
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a propus luna trecută eliminarea decalajului în vaccinări la nivel mondial, țările mai sărace rămânând mult în urma unor state ca Marea Britanie și SUA.
Apelul a fost susținut inclusiv de administrația Biden, precum și de peste 100 de țări.
Atac la adresa administraţiei SUA
Industria farmaceutică și-a anunțat deja dezamăgirea față de anunțul administrației SUA. Companiile farmaceutice susțin că suspendarea brevetelor nu va mări producţia de vaccinuri şi nici nu va da soluţiile necesare pentru combaterea crizei sanitare mondiale.
BioNTech, start-up-ul german care în colaborare cu Pfizer au adus pe piață primul vaccin ARNm, a avertizat în legătură cu riscurile deschiderii producției de vaccinuri către producători fără experiență în ARNm.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: