JUSTITIE

Scandalul ia turnura PENALA: Decizia ‘scursă’ în spaţiul public de USR, adăugată ‘din pix’ ULTERIOR în registru

Ministerul Sănătăţii a transmis, luni, că, în urma consultării Registrului corespondenţei aferent cabinetului fostului secretar de stat Andreea Moldovan, a reieşit că numărul de înregistrare 578 din data 12 aprilie 2021 este „scris de două ori”, iar fiecare menţiune are atribuit un document „distinct”, dintre care unul este decizia privind constituirea unui grup de lucru privind verificarea raportărilor referitoare la evoluţia pandemiei COVID-19.

„Ca urmare a solicitării domnului Florin Cîţu, prim-ministrul României şi ministrul interimar al Sănătăţii, de a verifica existenţa numărului de înregistrare a documentului apărut în spaţiul public, cu titlul ‘Decizie’ nr. 578 din data 12.04.2021, Ministerul Sănătăţii face următoarea precizare: din consultarea Registrului Intrare – Ieşire a corespondenţei aferent cabinetului doamnei Andreea Moldovan, reiese faptul că numărul de înregistrare nr. 578 din data 12.04.2021 este scris de două ori şi fiecare menţiune are atribuit un document distinct, dintre care unul este atribuit deciziei mai sus menţionate”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii.
Ministerul a explicat că în Registrul de intrări – ieşiri atât numerele de înregistrare, cât şi documentele aferente acestora sunt scrise „în format letric, de mână, nu în format electronic”. Alterarea acestor înscrisuri poate intra sub incidenţa prevederilor Codului Penal referitor la fals.

Anterior, Ministerul Sănătăţii precizase că, la nivelul său, „nu există un grup de lucru legal constituit” privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluţia pandemiei de COVID-19, acesta urmând să fie constituit luni în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar premierul Florin Cîţu a dispus şi verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministru al Sănătăţii, precum şi de secretarii de stat în ultimele patru luni.

Conform ministerului, decizia emisă de fostul secretar de stat Andreea Moldovan privind constituirea acestui grup de lucru „nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ”.

„Declaraţiile susţinute de fostul ministru Vlad Vasile Voiculescu cu privire la acest subiect dovedesc faptul că domnia sa nu cunoaşte legislaţia, atribuţiile ce revin funcţiei de ministru şi procedurile administrative. În conformitate cu legislaţia în vigoare, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ sau individual. Nu decizii”, explica Ministerul Sănătăţii.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.