MEDICAL

Scandalul raportării MORTILOR de COVID ia amploare. News alert

Scandalul pe raportarea deceselor COVID provocat de ministrul demis al Sănătății, Vlad Voiculescu, ia amploare.

Grupul de lucru care ar fi trebuit să verifice dacă există diferențe fundamentale între cifrele raportate de autorităţi şi cele reale, există doar pe hârtie, spune Andrei Baciu. Secretarul de stat susține că angajații din minister i-au răspuns în scris că nu au cunoștința de documentul fluturat pe Facebook de tabăra Dan Barna- Dacian Cioloş. În plus fiecare deces înregistrat în aplicație are ID unic iar datele nu mai pot fi modificate, anunță și STS.

În tentativa de a face scut în jurul lui Vlad Voiculescu, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș a postat pe Facebook documentul de înființare a Grupului de Investigații din Ministerul Sănătății, semnat chiar de fostul secretar, Andreea Moldovan.

„Nu știu cine îl consiliază pe domnul Cîțu, dar îi îngroapă zilnic orice urmă de onorabilitate și îl îndeamnă să mintă,” a scris Liviu Iolu, pe Facebook.

Comisia de ancheta există doar pe hârtie, anunță Andrei Baciu, secretarul de stat căruia premierul i-a delegat atribuțiile de conducere a Ministerului Sănătății

”Din dispoziția premierului Florin Cîțu, am comunicat tuturor celor din conducerea Ministerului Sănătății să transmită două aspecte: actul normativ prin care a fost constituit un astfel de grup de lucru și un raport de activitate al acestui grup de lucru.Toți secretarii de stat ne-au răspuns în scris, așa cum am rugat, inclusiv secretarul general al Ministerului Sănătății, cu o singură excepție, au spus că nu au cunoștință de acest grup de lucru, dacă există, dacă este vreun document în acest sens”, a declarat Andrei Baciu.

O singură colega de-a sa a precizat că știe despre o intenție de constituire a unui astfel de grup de lucru, dar ar fi rămas doar la stadiul de discuție.

”Pentru ca un act normativ să producă efecte în interiorul unei instituții, trebuie să fie instituțional, Să reprezinte instituția. Și anume să aibă avize. Aceste lucruri nu există! Ministrul Sănătății poate să emită două chestiuni: ordine de ministru sau instrucțiuni. Nu poate să emită decizii”, a mai spus Baciu.

Demersul lui Andrei Baciu privind verificările legate de grupul de lucru, vine la solicitarea premierului.

”Acest lucru nu există, deci nu am cum să vă dau vreo informație. Vom face un grup de lucru care să investigheze. Am verificat stenograma și nu există nicio informare în ședința de Guvern”, a spus și premierul Florin Cîțu.

Şi reprezentanții STS au transmis că cifrele prezentate zilnic de către Grupul de Comunicare Strategică sunt cele extrase din aplicaţia care centralizează,”cu acurateţe maximă”, date referitoare la teste, persoane confirmate şi decese.

Potrivit STS, În aplicație, fiecare deces primește un cod unic, care nu poate fi modificat odată introdus.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.