Scenariu de groază pentru Iohannis. Ar putea fi declarat în incapacitate de a conduce
Liviu Dragea ar putea ajunge mai repede decât credea în fotoliul de președinte, dacă scenariul relatat de avocatul Adrian Toni Neacșu, pe pagina sa de Facebook se adeverește.
În cazul lui Klaus Iohannis s-a discutat până acum despre varianta suspendării, despre varianta punerii sub acuzare pentru înaltă trădare, ambele extrem de riscante.
Oana Zamfir a prezentat, miercuri, la „Ediţie Specială”, o nouă variantă-bombă: declararea preşedintelui Iohannis în incapacitatea exercitării atribuţiilor sale.
Scenariul a fost adus în atenţia media nu de către un politician, ci de un fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), avocatul Adrian Toni Neacşu.
„Preşedintele Johannis se află de ceva vreme în grevă prezidenţială nedeclarată. Refuză să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale, motivând nevoia de reflecţie şi de analiză prelungită.
Cel mai recent exemplu, desigur nu singurul, este cel privind obligarea sa de către Curtea Constituţională de a lua act imediat de demisia a 2 miniştri. (…)
Preşedintele Iohannis nu se află doar în întârziere ci se află în refuz explicit de a-şi îndeplini obligaţiile funcţiei, aşa cum ele rezultă din Constituţie. Din punctul meu de vedere refuzul explicit al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţiile pe care le are echivalează cu o imposibilitate temporară de exercitare a funcţiei. Atribuţiile funcţiei de Preşedinte al României trebuiesc exercitate neîntrerupt, continuu şi în termenele arătate de Constituţie.
Dacă preşedintele nu-şi poate îndeplini atribuţiile sau refuză să şi le îndeplinească intervine situaţia de imposibilitate temporară a exercitării acesteia. Aplicarea Constituţiei în România nu poate fi suspendată nici în situaţia în care motive obiective îl împiedică pe Preşedinte să-şi exercite atribuţiile, dar nici în situaţia în care simple motive subiective (refuzul său) îl pun în aceeaşi situaţie”, a scris avocatul Adrian Toni Neacşu, pe pagina sa de Facebook.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, Adrian Toni Neacşu a explicat că soluţia interimatului nu este una politică.
„Este o soluţie exclusiv una juridică. În afară de faptul că poate fi declanşată de preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului, nu are nicio implicare politică. E vorba de Curtea Constituţională care, în exercitarea atribuţiilor sale, poate constata dacă există sau nu această imposibilitate temporară de exercitare a funcţiei, constând de data aceasta în motive subiective, nu numai în motive obiective”, a declarat Neacşu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: