INTERNATIONALSTIRI

Scenariu EXPLOZIV în Marea Britanie: premierul Theresa May VA DEMISIONA. The Sun: ‘Este momentul’

Acordul încheiat în noiembrie cu Bruxellesul a fost respins cu o largă majoritate la 15 ianuarie şi 12 martie. Pentru a fi ratificat, Theresa May este necesar să convingă cel puţin 75 de deputaţi din propriul Partid Conservator, de la Partidul Laburist şi micul partid nord-irlandez (DUP), care-i asigură o majoritate absolută în Parlament, după alegerile legislative din iunie 2017. Premierul britanic Theresa May le-a promis principalilor critici ai Tratatului retragerii din Uniunea Europeană (UE) să demisioneze dacă-l aprobă, scrie presa britanică, relatează Reuters, informează News.ro.

Textul laborios negociat timp de doi ani cu Bruxellesul a fost respins deja de două în Parlament. Marea Britanie ar fi urmat să părăsească UE la 29 martie, însă Cei 27 i-au acordat o amânare până la 22 mai, cu condiţia ca acordul să fie ratificat în Camera Comunelor. Altfel, Brexitul va avea loc la 12 aprilie.

”Surse fiabile mă asigură că Theresa May le-a spus lui Boris Johnson, Iain Duncan Smith, Steve Baker, Jacob Rees-Mogg, David Davis şi altora cu care s-a întâlnit la Chequers că va demisiona dacă ei votează în favoarea acordului său, cu tot cu backstop”, scrie luni Robert Peston, şeful serviciului politic de la iTV.

”Însă ea nu a dat detalii. Nu există, aşadar, prea multă certitudine că va demisiona efectiv”, adaugă el.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.