SCENE DE GROAZĂ PE LITORAL! UN ADOLESCENT A FOST GĂSIT MORT ÎN SUBSOLUL UNUI RESTAURANT
S-au derulat scene de groază pe litoral după ce un adolescent a fost găsit mort în subsolul unui restaurant.
Din nefericire, eforturile medicilor chemați de urgență la fața locului au fost în zadar – băiatul nu a mai putut fi adus la viață. Legiștii urmează să anunțe cauza decesului și, între timp, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă.
Conform primelor cercetări, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Năvodari au stabilit că tânărul era angajat al restaurantului în cauză, iar pe corpul, trunchiul ori membrele acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.
La faţa locului, s-au deplasat şi poliţişti ai Serviciului Arme Exploziv si Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, care efectuează cercetări cu privire la stabilirea substanţelor dintr-un puţ care se afla în încăperea din subsolul imobilului.De asemenea, este şi un echipaj CBRN de la IJSU, pentru a stabili dacă sunt eventuale substanţe”, au transmis oficiali din cadrul IPJ Constanţa, relatează antena3.ro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: